VIDEO. Urmărire ca în filme între Brașov și Sinaia. Hoț de 26 de ani, prins după ce a furat o mașină și a fugit de poliție

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează activități de cercetare în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, după ce o persoană ar fi sustras un autoturism și mai multe bunuri dintr-o locuință.

Cercetările au fost demarate la data de 26 mai a.c., dimineața, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană necunoscută ar fi sustras un autoturism parcat în curtea unui imobil situat pe strada Triumfului, din municipiul Brașov.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, o persoană necunoscută ar fi pătruns, fără drept, în imobilul persoanei vătămate, din municipiul Brașov, iar din locuința acesteia ar fi sustras un telefon mobil, un laptop și cheile unui autoturism parcat în curte, pe care l-ar fi sustras și ar fi părăsit incinta.

Având în vedere aspectele sesizate, au fost efectuate investigații și verificări, iar datele obținute au condus la identificarea autoturismului reclamat sustras, aflat în deplasare din direcția Brașov către Predeal. Pentru că persoana aflată la volanul autovehiculului a încercat să se sustragă controlului și nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea, polițiștii au procedat la urmărirea vehiculului.

Astfel, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, autoturismul urmărit a fost oprit în stațiunea Sinaia.

La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Brașov, care a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii faptelor.

Precizăm faptul că, pe timpul intervenției, persoana bănuită a provocat avarii autospecialelor de poliție aflate în urmărirea acestuia.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și furtul în scop de folosință, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale.

<p>Aceasta postare VIDEO. Urmărire ca în filme între Brașov și Sinaia. Hoț de 26 de ani, prins după ce a furat o mașină și a fugit de poliție apare prima data pe Transilvania 365.</p>

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole