A început a treia ediție a Conferinței de Cardiologie CARDIOGAL

Începând de astăzi, 3 iunie și până sâmbătă, 6 iunie, la Galați se desfășoară cea de-a treia ediție a Conferinței de Cardiologie CARDIOGAL, eveniment dedicat excelenţei, inovaţiei şi educaţiei medicale, aducând în prim-plan progresele din domeniu şi abordarea interdisciplinară în medicină.

Deschiderea oficială are loc chiar în această după amiază, de la ora 18,45, la Hotel Vega.

Lucrările se vor desfăşura atât cu participare fizică, cât şi în format online.

Manifestarea academică este organizată sub egida unor instituţii de prestigiu naţional şi internaţional:

  • Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
  • Societatea Română de Cardiologie.
  • Colegiul Medicilor Galaţi.
  • Mayo Clinic (SUA).

Evenimentul va reuni specialişti de renume care vor analiza ghidurile internaţionale actuale, oferind totodată oportunităţi majore de schimb de experienţă.

Conferinţa reprezintă un punct de interes major pentru dezvoltarea profesională, fiind creditată cu 18 credite EMC pentru medici şi 15 credite EMC pentru asistenţii medicali.

 

The post A început a treia ediție a Conferinței de Cardiologie CARDIOGAL first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole