Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc miercuri seara în cartierul Ițcani din municipiul Suceava.


Potrivit sublocotentent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 27 de ani a fost rănită și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.
The post Accident în Ițcani: O tânără a fost transportată la spital appeared first on NewsBucovina.













