
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, desfășoară în acest moment trei percheziții domiciliare pe raza municipiului Sighetu Marmației.
Acțiunea are loc sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și vizează documentarea și probarea activității infracționale într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Pentru buna desfășurare a activităților procedurale, polițiștii beneficiază de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, precum și al polițiștilor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj.
Reprezentanții anchetatorilor subliniază că perchezițiile domiciliare reprezintă un procedeu legal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei. Totodată, acestea se desfășoară cu respectarea strictă a principiului prezumției de nevinovăție, persoanele vizate beneficiind de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.










