Un nou termen în dosarul în care omul de afaceri Mircea Ungureanu este judecat alături de alți 14 inculpați a avut loc vineri la Tribunalul Olt, cauza vizând presupuse nereguli într-un proiect de modernizare a drumurilor din comuna Vitomirești.
În cadrul ședinței au fost audiați doi inculpați, foști inspectori ai Inspectoratul de Stat în Construcții Olt, acuzați că ar fi întocmit în fals un proces-verbal de control realizat în timpul derulării lucrărilor.
Potrivit avocatului Răzvan Crăciunaș, declarațiile acestora au adus clarificări importante în dosar, în special în ceea ce privește modul de întocmire a documentelor contestate de acuzare.
„Inculpații audiați astăzi sunt persoane cu pregătire ridicată în domeniul construcțiilor, foști inspectori în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. Ei au clarificat modul în care au fost încheiate procesele-verbale și procesul-verbal de control reclamat ca fiind fals”, a declarat apărătorul.
Acesta a subliniat și rolul expertizei tehnice realizate în faza de execuție a lucrărilor, despre care spune că are o relevanță superioară față de constatările unui inspector.
„Concluziile expertului sunt net superioare celor pe care le poate avea un inspector ISC, acesta bazându-se pe analiza unui specialist autorizat, care a arătat că lucrările erau executate în parametri și conform proiectului la acel moment”, a mai precizat Crăciunaș, adăugând că apărarea așteaptă în continuare rezultatele expertizei.
Totodată, avocatul a lansat critici la adresa reprezentantului Direcția Națională Anticorupție, susținând că, în contextul în care o parte din probele acuzării au fost deja înlăturate, strategia procurorului ar fi una de „reconstrucție” a rechizitoriului.
„Procurorul DNA a părut că își reconstruiește rechizitoriul, după ce o bună parte din argumente au căzut ca urmare a probatoriului. A părut că încearcă să își reconstruiască acuzarea, ceea ce, în opinia mea, este lipsit de loialitate în această fază a procesului”, a afirmat Crăciunaș.
Un element-cheie al dosarului îl reprezintă expertizele tehnice privind modul de execuție a lucrărilor. În urma concluziilor unui raport realizat de CESTRIN, solicitat de instanță, Tribunalul Olt a admis, în luna martie, efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare, la cererea apărătorilor.
Această expertiză urmează să stabilească dacă lucrările au fost realizate conform proiectului tehnic sau dacă au fost omise etape esențiale. Mai exact, se va clarifica dacă asfaltul a fost turnat peste fundație, așa cum susțin inculpații, sau direct pe pământ, așa cum acuză procurorii DNA.
Rezultatul noii expertize ar putea avea un impact major asupra dosarului. Dacă aceasta va confirma datele furnizate de CESTRIN, depozițiile martorilor și argumentele apărării, atunci expertiza realizată anterior, în urmă cu cinci ani la solicitarea DNA Craiova, pe baza căreia a fost construit rechizitoriul, ar putea fi serios pusă sub semnul întrebării.
De altfel, acea expertiză este considerată controversată, după ce procurorul de caz a cerut completarea ei cu un supliment, nemulțumit de concluziile inițiale ale expertului. Ulterior, suplimentul a modificat substanțial concluziile tehnice, expertul ajungând să contrazică propriile constatări inițiale.
Expertiza respectivă a fost realizată de Ștefan Viorel Ciobotarenco, care ar fi avut la dispoziție inclusiv datele tehnice furnizate de CESTRIN, instituție care a prelevat probe din teren la solicitarea sa.
Reamintim, de asemenea, că din depozițiile mai multor martori audiați în cauză, inclusiv specialiști, a reieșit că lucrările au fost realizate cu respectarea condițiilor prevăzute în proiectul tehnic. În același timp, avocații lui Mircea Ungureanu au susținut în instanță că, pe parcursul urmăririi penale, ar fi existat încălcări procedurale din partea procurorului DNA, aspecte care au dus la eliminarea unor probe din rechizitoriu și la ridicarea unor măsuri preventive dispuse anterior față de unii inculpați.
Noua expertiză tehnică judiciară, efectuată de un expert desemnat aleatoriu de instanță, este așteptată să fie prezentată la următorul termen de judecată, stabilit pentru 12 iunie 2026.
Articolul Noi audieri în dosarul lui Mircea Ungureanu. Avocat: „Procurorul DNA încearcă să-și reconstruiască acuzarea” apare prima dată în Olt Alert.











