
Președintele PNL Maramureș și deputatul Ionel Bogdan a subliniat faptul că decizia organizației județene vine în contextul în care PSD a ales să susțină, alături de AUR, moțiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului.
”În momentul în care PSD a ales să contribuie, alături de AUR, la căderea guvernului prin susținerea moțiunii de cenzură, a demonstrat că nu mai poate fi considerat un partener serios și responsabil. PSD și AUR sunt direct responsabile pentru situația politică generată și trebuie să își asume identificarea rapidă a unei soluții de guvernare”, a declarat Ionel Bogdan.
De asemenea, în cadrul ședinței, au fost prezentate și deciziile adoptate la nivelul conducerii naționale a partidului, precum și susținerea pentru direcția politică asumată în Biroul Politic Național, și anume că PNL trebuie să își continue cu fermitate drumul pe care l-a ales și să aibă propriul proiect politic pentru modernizarea României.
Prin rezoluția votată astăzi, PNL Maramureș susține continuarea proiectelor importante pentru România: finalizarea jaloanelor din PNRR, aderarea României la OCDE, implementarea programului SAFE și toate măsurile necesare pentru modernizarea statului român.
La finalul ședinței, Ionel Bogdan le-a mulțumit colegilor din organizația județeană pentru susținerea acordată și pentru implicarea în activitatea partidului: ”Le mulțumesc tuturor colegilor mei din PNL Maramureș pentru susținerea directă, exprimată prin votul acordat în cadrul conducerii filialei, precum și tuturor membrilor PNL pentru implicare și pentru încrederea acordată”.
La reuniunea Comitetului Director Județean au participat primarii liberali din județ, membrii Biroului Politic Județean, președinții organizațiilor locale, consilierii județeni și municipali, precum și reprezentanții structurilor de conducere ale PNL Maramureș.










