Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Luduș au fost solicitați să intervină vineri, 8 mai, în localitatea Papiu Ilarian, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma producerii unui accident rutier.
”La fața locului au intervenit o autospecială de intervenție și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Mureș. Este vorba despre un autoturism răsturnat pe partea carosabilă, circulația fiind blocată pe ambele sensuri de mers. În urma accidentului au rezultat două victime: o persoană de cod galben, de gen feminin, și o persoană de cod verde, de gen masculin. Echipajele medicale au acordat primul ajutor la fața locului, ulterior victima de gen feminin fiind transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Luduș pentru îngrijiri medicale suplimentare, iar victima de gen masculin a refuzat transportul la spital”, a informat lt. Alexandra Călușeri, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.
(Redacția)
Post-ul Autoturism răsturnat, în Papiu Ilarian apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.












