
Potrivit anunțului, sunt disponibile trei posturi de salvator montan grad II, fiecare cu responsabilități distincte: administrare drone, administrare echipamente medicale și administrare trasee turistice. Toate posturile presupun un program de lucru de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.
Candidații trebuie să aibă studii profesionale sau liceale, cu sau fără diplomă de bacalaureat, iar vechimea în muncă nu este necesară. De asemenea, este obligatorie deținerea unui atestat valabil de salvator montan, conform legislației în vigoare.
Printre condițiile specifice se numără desfășurarea de activități de voluntariat în cadrul Salvamont Maramureș în ultimii doi ani, cu un minimum de 160 de ore în ultimul an, precum și cunoașterea foarte bună a zonei montane a județului.
Concursul vizează ocuparea unor posturi cu responsabilități specializate, în contextul necesității dezvoltării și eficientizării activității de intervenție și prevenire în zona montană.
Salvamont Maramureș angajează trei salvatori montani pentru posturi specializate
Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul











