Un covăsnean beat a distrus geamul de la locuinţa unei vecine, unde se refugiase soţia speriată

Sâmbătă noaptea, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Întorsura Buzăului
au fost sesizați prin 112 de către o femeie de 37 ani cu privire la faptul că
soțul acesteia, un bărbat de 43 ani din Sita Buzăului, se află în stare de
ebrietate și este agresiv.

Întrucât soțul era
agresiv verbal și în stare de ebrietate, femeia se refugiase la vecina sa, de
unde a solicitat ajutorul polițiștilor. Soțul violent a încercat să pătrundă și
în imobilul vecinei, unde a spart un geam, în acest fel înțelegând să o
convingă pe soția sa să se reîntoarcă acasă.

În urma sosirii la
fața locului a polițiștilor și jandarmilor, agresorul a fost imobilizat și apoi
a fost condus la spitalul din Întorsura Buzăului pentru a primi îngrijiri
medicale, deoarece prezenta leziuni în urma propriilor acte de violență.

Polițiștii au
procedat la evaluarea riscului, conform prevederilor normative în vigoare
privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către
polițiști, rezultând existența unui risc iminent. Astfel, în cauză a fost emis
ordin de protecție provizoriu împoriva soțului violent, fiind dispusă obligația
de a păstra o distanță minima de 100 m față de victimă.

Cu privire la cele
sesizate a fost informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Întorsura Buzăului iar cercetările sunt continuate în cauză
față de bărbatul violent sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare,
violare de domiciliu și distrugere.

Share

The post Un covăsnean beat a distrus geamul de la locuinţa unei vecine, unde se refugiase soţia speriată appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul
Fără categorie 92

Alte articole