Moment inedit pe un drum județean din Maramureș: președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, cu mopul în mijlocul șoselei. „Ne respectăm promisiunile!”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a oferit un moment inedit pe DJ 186, pe Valea Izei, unde a apărut în mijlocul drumului cu un mop în mână, într-un gest simbolic prin care a dorit să transmită că administrația județeană își respectă promisiunile făcute maramureșenilor.

„Poate vă întrebați ce face președintele Consiliului Județean Maramureș cu un mop în mijlocul unui drum județean. Ei bine, am venit să vă spun că ne respectăm promisiunile și ne ținem de cuvânt”, a declarat Gabriel Zetea.

Șeful administrației județene a reamintit că, în urmă cu un an și jumătate, a trasat cu creta o linie pe carosabil pentru a arăta starea în care au rămas drumurile județene. Acum, spune acesta, lucrările promise au început efectiv.

Potrivit lui Zetea, de aproximativ trei săptămâni se lucrează deja pe Valea Izei, pe DJ 186, unul dintre cele mai circulate drumuri județene din Maramureș, folosit intens de turiștii care ajung în zonă.

„Dacă vrem activitate economică și turiști, trebuie să reabilităm drumurile județene”, a subliniat președintele CJ Maramureș.

Investiția vizează modernizarea unui tronson de 13 kilometri între Bârsana și Vadu Izei, până la intersecția cu DN18. Valoarea totală a proiectului este de 12 milioane de euro, bani obținuți din fonduri europene prin Programul Regional de Dezvoltare.

Lucrările sunt executate de compania Diferit din Cluj-Napoca, condusă de un antreprenor originar din Săliștea de Sus. Constructorul lucrează simultan pe două sectoare, iar primele intervenții au vizat realizarea canalizării pluviale.

Gabriel Zetea a precizat că acesta este al treilea drum județean care intră efectiv în șantier în actualul mandat, după proiectele Sălsig–Ulmeni și Baia Mare–Coaș.

Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul

Alte articole