Samoilă Ion/ deputat PSD Călărași: Recunoaştere şi respect pentru cei care susţin zi de zi sistemul medical

Ziua Internaţională a Asistentului Medical este marcată anual la data de 12 mai, în semn de recunoaştere a contribuţiei fundamentale a asistenţilor medicali la sănătatea publică, siguranţa pacienţilor şi funcţionarea eficientă a serviciilor de sănătate.

Această zi reprezintă un moment de reflecţie şi apreciere pentru toţi profesioniştii care, prin competenţă, responsabilitate şi devotament, susţin zi de zi actul medical şi oferă îngrijire pacienţilor în cele mai diverse şi dificile contexte. Asistenţii medicali sunt piloni esenţiali ai sistemului sanitar, iar rolul lor depăşeşte cu mult atribuţiile profesionale, însemnând empatie, echilibru şi sprijin uman permanent.
Asistenţi medicali împuterniciţi salvează vieţi oferă un cadru strategic pentru dialog, reflecţie şi acţiune, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, în vederea consolidării profesiei şi a viitorului îngrijirilor medicale. Mesajul central al ediţiei din acest an subliniază faptul că impactul salvator al profesiei poate fi maximizat doar prin susţinere şi împuternicire profesională reală, concretizate în condiţii de muncă sigure şi echitabile, recunoaşterea şi utilizarea deplină a competenţelor profesionale, precum şi prin creşterea autorităţii şi influenţei asistenţilor medicali în procesul decizional din domeniul sănătăţii.
În acest context, este necesară continuarea eforturilor pentru dezvoltarea unui sistem de sănătate modern, rezilient şi echitabil, în care personalul medical să beneficieze de respect, stabilitate profesională, oportunităţi de formare continuă şi perspective reale de dezvoltare. Investiţia în resursa umană din sănătate trebuie să rămână o prioritate, iar politicile publice în domeniu trebuie să răspundă provocărilor actuale, inclusiv deficitului de personal medical şi presiunilor generate de schimbările sociale şi demografice.Astăzi, mai mult ca oricând, este important să reafirmăm rolul strategic al asistenţilor medicali în arhitectura sistemului de sănătate şi în protejarea vieţii şi demnităţii umane. Profesionalismul, empatia şi dedicarea lor contribuie decisiv la calitatea actului medical şi la încrederea cetăţenilor în serviciile de sănătate.
Transmit aprecierea şi respectul meu tuturor asistenţilor medicali pentru munca, responsabilitatea şi devotamentul cu care îşi exercită profesia în slujba pacienţilor şi a comunităţii.
La mulţi ani tuturor asistenţilor medicali!

Post-ul Samoilă Ion/ deputat PSD Călărași: Recunoaştere şi respect pentru cei care susţin zi de zi sistemul medical apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole