Grecia își reconfigurează strategia turistică pentru a combate efectele turismului excesiv, mai ales pe insule. Autoritățile au prezentat un nou plan care stabilește reguli mai stricte privind construcțiile și dezvoltarea infrastructurii turistice.
Se dorește reducerea presiunii asupra destinațiilor aglomerate și orientarea investițiilor către zone mai puțin exploatate, pentru un turism mai echilibrat și sustenabil.
Conform Euronews, Grecia va fi împărțită în cinci tipuri de zone:
1.zone foarte aglomerate, unde vor fi introduse restricții stricte pentru a limita turismul excesiv.
2.zone care mai pot crește, unde investițiile vor fi încurajate, dar doar dacă respectă criterii clare de sustenabilitate.
3.insule: vor fi tratate separat, din cauza presiunii mari asupra infrastructurii și mediului.
4.zone continentale, unde vor fi susținute forme alternative de turism, nu doar turismul clasic de litoral.
5.zone cu statut special, în acest caz ecosistemele sensibile vor fi protejate prin reguli speciale.
În ceea ce privește insulele, se va stabili un număr maxim de locuri de cazare pe insule. Limita va fi calculată în funcție de dimensiunea fiecărei zone. Mai mult decât atât, primii 25 de metri de la linia țărmului vor fi protejați complet. Nu vor fi permise construcții, cu excepția proiectelor de interes public.
<p>Aceasta postare Insulele Greciei, noi reguli pentru a proteja insulele de turismul excesiv apare prima data pe Transilvania 365.</p>









