Săcele pierde 17 milioane de lei din buget în doi ani. Ce spune primarul

Bugetul municipiului Săcele este afectat de scăderi semnificative ale sumelor alocate de la bugetul de stat, potrivit primarului Virgil Popa. Edilul atrage atenția că diminuările din ultimii ani pun presiune tot mai mare pe finanțele locale.

Din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele defalcate din TVA (…) municipiul nostru a primit în 2026 cu 6,5 milioane lei mai puțin față de anul 2025”, a declarat primarul. Situația nu este singulară, în condițiile în care și anul trecut a fost marcat de o reducere importantă a fondurilor: în anul 2025 am avut o diminuare semnificativă, de aproximativ 10 milioane lei față de 2024”.

În total, în ultimii doi ani, pierderile cumulate ajung la aproximativ 17 milioane de lei, ceea ce limitează capacitatea administrației de a demara proiecte noi. „Această scădere constantă pune o presiune majoră pe bugetul local și face dificilă inițierea unor noi investiții importante pentru comunitate”, a mai precizat edilul.

În acest context, autoritățile locale spun că vor prioritiza cheltuielile esențiale.Prioritatea noastră rămâne stabilitatea și asigurarea serviciilor de bază pentru cetățeni, a subliniat Virgil Popa.

<p>Aceasta postare Săcele pierde 17 milioane de lei din buget în doi ani. Ce spune primarul apare prima data pe Transilvania 365.</p>

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole