Managerul SCJU Suceava, Larisa Blanari: Au fost aprobate cinci noi structuri clinice în cadrul unității medicale

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Larisa Blanari, a anunțat că prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1014 din 9 aprilie 2026 au fost aprobate cinci noi structuri clinice în cadrul unității medicale.

Această decizie reprezintă un pas important în consolidarea parteneriatului cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și în creșterea calității actului medical prin integrarea activității de asistență medicală cu învățământul universitar și cercetarea.
Astfel, au dobândit statut de secții clinice următoarele structuri:
Secția ORL
Secția Boli Infecțioase
Compartimentul Dermatovenerologie
Secția Medicină Internă
Secția Neurologie
Transformarea a fost posibilă pe baza solicitărilor comune ale Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, fundamentată pe Hotărârea Senatului USV nr. 196/2025 și pe avizul favorabil al Ministerului Educației. Procesul a beneficiat, de asemenea, de susținerea Consiliului Județean Suceava, care a aprobat modificarea structurii organizatorice prin Hotărârea nr. 217/2025.
„Dobândirea statutului clinic pentru aceste secții confirmă îndeplinirea condițiilor necesare pentru desfășurarea activităților de învățământ medical universitar și postuniversitar. Această evoluție va permite o integrare mai bună a activității de cercetare cu asistența medicală, oferind viitorilor medici o bază de pregătire solidă”, a declarat Larisa Blanari, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Prin această reorganizare, Spitalul Județean Suceava consolidează rolul de centru medical-academic regional, contribuind la formarea noii generații de medici direct în cadrul unității, în strânsă legătură cu Facultatea de Medicină și Științe Biologice a Universității „Ștefan cel Mare”.
Noile secții clinice vor facilita atât pregătirea studenților și rezidenților, cât și dezvoltarea proiectelor de cercetare medicală, în beneficiul pacienților din județul Suceava și din regiune.

The post Managerul SCJU Suceava, Larisa Blanari: Au fost aprobate cinci noi structuri clinice în cadrul unității medicale appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole