Momentul prinderii principalului suspect în uciderea fetei de 18 ani/ VIDEO

Principalul suspect în uciderea unei tinere de 18 ani din județul Bihor a fost prins în urma unei operațiuni de amploare desfășurate de forțele de ordine, care a durat mai multe ore și a implicat resurse atât la sol, cât și din aer.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis imagini din momentul capturării și a felicitat, într-o postare publică, toate structurile implicate, dar și cetățenii care au sprijinit voluntar acțiunea.

Ministrul Cătălin Predoiu a evidențiat mobilizarea exemplară a forțelor din teren, precizând că intervenția a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

„Transmit aprecierea și mulțumirile mele tuturor structurilor implicate în operațiunea desfășurată astăzi”, a declarat ministrul, care a transmis și condoleanțe familiei victimei.

Potrivit șefului Poliției Bihor, Alin Haniș, suspectul a fost localizat cu ajutorul camerei cu termoviziune a unui elicopter, în timp ce încerca să se ascundă într-un lan, culcat la nivelul solului.

Operațiunea a implicat polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, echipaje de aviație, dar și voluntari, fiind utilizate drone, câini de urmă, filtre rutiere și echipamente speciale de supraveghere.

Suspectul a fost reținut și, potrivit informațiilor disponibile, și-ar fi recunoscut fapta imediat după capturare.

Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Articolul Momentul prinderii principalului suspect în uciderea fetei de 18 ani/ VIDEO apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole