Lupșanu. Polițiștii au prins pe cei doi bărbați care au spart un magazin…

ARESTAȚI PREVENTIV PENTRU FURT CALIFICAT

 

La data de 10 aprilie a.c., ora 12:00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri din hala magazinului său din comuna Lupșanu, județul Călărași.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit că în noaptea de 09/10 aprilie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns în hala magazinului aparținând bărbatului, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Activitățile au fost continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, fiind identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor, respectiv doi bărbați de 21 și 37 de ani. La data de 16 aprilie a.c., a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuințele acestora.

În urma administrării probatoriului, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Post-ul Lupșanu. Polițiștii au prins pe cei doi bărbați care au spart un magazin… apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole