Viceprimarul Raul Băbțan: sprijin pentru seniori, reafirmat la Consiliul Național „OMENIA”

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Raul Băbțan, a participat la lucrările Consiliului Național al Federației Naționale „OMENIA” a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, organizate în municipiu.

Acesta a salutat organizarea evenimentului la Satu Mare, subliniind importanța rolului pe care C.A.R.P. îl are în sprijinirea persoanelor vârstnice și apreciind inițiativa ca pe un gest de respect față de comunitatea locală.

Totodată, viceprimarul a evidențiat buna colaborare dintre administrația locală și C.A.R.P. Satu Mare, menționând că relația cu această instituție, alături de primarul Gábor Kereskényi, este una deschisă și bazată pe dialog.

Reprezentantul administrației locale a transmis că municipiul Satu Mare va continua să susțină seniorii prin dezvoltarea serviciilor dedicate și prin implementarea unor proiecte adaptate nevoilor reale ale acestora.

Sursa: GazetaNord-Vest.ro – vezi articolul

Alte articole