La data de 30 aprilie a.c., polițiștii din Sângeorz-Băi care derulau activități de monitorizare a traficului rutier au oprit pentru verificări un moped care nu avea aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare și care circula pe Drumul Județean 172D, prin Lunca Ilvei.
A fost identificat conducătorul acestuia, un tânăr de 18 ani din Lunca Ilvei, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că NU deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, mopedul condus de acesta nu figura ca fiind înmatriculat sau înregistrat.


În urma celor constatate, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea a unui vehicul neînmatriculat.
Conducerea unui scuter NU-i de joacă și poate fi caz PENAL!
Dacă o persoană: conduce fără permis și un vehiculul este neînmatriculat, atunci sunt două infracțiuni distincte, iar instanța:
- stabilește pedepse pentru fiecare
- apoi le contopește (rezultă o pedeapsă finală mai mare).
Faptele (aparent neînsemnate) se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.
The post Lunca Ilvei: Un tânăr de 18 ani e cercetat PENAL. Fără permis, a condus un scuter fără numere de înmatriculare! Ce pedeapsă RISCĂ! first appeared on ZIAR DE BISTRIȚA.















