Deputatul Marius Iancu critică dur administrația din Slatina, după două incidente în locuri de joacă, soldate cu rănirea unor copii/ FOTO

Siguranța locurilor de joacă din municipiul Slatina a stârnit reacții puternice în spațiul public, după ce doi copii ar fi fost răniți în incidente petrecute recent.

Deputatul de Olt Marius Iancu a publicat un mesaj critic pe rețelele de socializare, în care acuză administrația locală de lipsă de responsabilitate în gestionarea acestor situații.

„Locurile de joacă din municipiul Slatina sunt periculoase!”, a transmis parlamentarul, susținând că problemele ar fi fost semnalate încă de anul trecut și că ar fi existat inclusiv controale ale instituțiilor abilitate.

Acesta afirmă, de asemenea, că unele locuri de joacă ar fi fost realizate fără autorizație de construire de către societatea SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL, firmă aflată în subordinea primăriei, acuzație pe care o leagă de modul în care au fost implementate proiectele de reabilitare.

Referindu-se la cele două cazuri recente, acesta a afirmat că „cele două accidente, nu incidente, […] arată clar habarnismul și inconștiența” administrației locale.

Deputatul a criticat și reacția autorităților, susținând că situațiile ar fi fost minimalizate: „Cum poate un primar […] să spună că accidentele unor copii […] sunt «fabulații»? Cum poate să îi jignească pe părinți?”.

În același mesaj, acesta a cerut măsuri concrete pentru siguranța copiilor, subliniind că „este responsabilitatea […] să construiți locuri de joacă sigure, autorizate” și să fie luate în considerare sesizările venite din partea părinților.

Mesajul are și un ton politic accentuat, deputatul afirmând că „copiii Slatinei nu sunt decor […] ci sunt grija și responsabilitatea” administrației locale și cerând, în final, demisia primarului.

Până în acest moment, reprezentanții administrației locale nu au oferit un punct de vedere oficial referitor la acuzațiile formulate.

Articolul Deputatul Marius Iancu critică dur administrația din Slatina, după două incidente în locuri de joacă, soldate cu rănirea unor copii/ FOTO apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole