Ultima ședință de guvern înainte de moțiune. Scena politică, pe un butoi de pulbere cu votul decisiv de marți, 5 mai

Guvernul s-a reunit luni într-o ședință extraordinară, convocată pentru adoptarea mai multor ordonanțe de urgență, cu o zi înaintea votului asupra moțiunii de cenzură depuse împotriva Executivului condus de Ilie Bolojan.

Cu toate că agenda finală nu a fost încă stabilită, vor fi aprobate cel puțin două OUG-uri anunțate de premier, vizând facilitarea absorbției fondurilor europene din PNRR. Măsurile au fost prezentate recent și analizate în primă lectură în ședința de guvern, fiind, ulterior, publicate în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Guvernul susține că noile mecanisme sunt necesare pentru accelerarea investițiilor și reformelor asumate de România în fața Comisiei Europene, care trebuie finalizate până la 31 august 2026.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunțat anterior că Guvernul va adopta două ordonanțe de urgență prin care vor fi create mecanisme suplimentare pentru accelerarea absorbției fondurilor europene. Miza este uriașă: investițiile și reformele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie finalizate până la 31 august 2026.

Prima ordonanță de urgență introduce un mecanism de finanțare temporară prin care autoritățile locale vor putea primi împrumuturi fără dobândă pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat de implementare.

Scopul este ca beneficiarii să poată încasa repede sumele necesare, în timp ce procedurile de decontare între ministerele responsabile și Ministerul Finanțelor vor continua ulterior pe circuitul administrativ obișnuit.

Potrivit lui Bolojan, întârzierile actuale sunt generate de proceduri greoaie, de capacitatea administrativă redusă a unor ministere și de complexitatea decontărilor.

„Beneficiarii își încasează imediat sumele, iar închiderea acestor plăți prin ministerele care sunt responsabile de absorbția de fonduri europene se va face spre Ministerul de Finanțe după parcurgerea procedurilor normale”, a spus premierul.

Mecanismul ar urma să folosească temporar sumele disponibile din componenta de împrumut a PNRR, fără ca statul român să atragă bani suplimentari de pe piețele financiare și fără costuri pentru autoritățile locale beneficiare.

Plafonul total al programului este de până la 10 miliarde de lei. Executivul estimează că prin acest mecanism ar putea fi susținut un portofoliu de proiecte de aproximativ 46 de miliarde de lei, din care 34,4 miliarde de lei reprezintă cheltuieli eligibile.

Împrumuturile nu înlocuiesc fondurile UE și nu sunt prezentate ca o cheltuială permanentă, ci ca un instrument de tip „credit-punte”, menit să mențină ritmul lucrărilor și să evite blocajele de plată.

A doua OUG vizează autoritățile locale care au cheltuieli neeligibile de acoperit pentru proiectele finanțate din fonduri europene, dar nu mai au suficient spațiu financiar sau nu mai pot contracta împrumuturi din piață.

Guvernul intenționează să pună la dispoziție două miliarde de lei prin Trezorerie, astfel încât primăriile și consiliile locale să poată acoperi cofinanțările sau costurile care nu sunt decontate din fonduri europene.

„Vom pune la dispoziție 2 miliarde de lei pentru ca autoritățile locale să-și poată cofinanța aceste cheltuieli, în așa fel încât proiectele să se poată finaliza până la sfârșitul lunii august”, a explicat Ilie Bolojan.

Executivul spune că măsura este necesară pentru finalizarea investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv prin programe ale Uniunii Europene și ale donatorilor europeni.

Ședința de luni include și un proiect prin care primăriile și consiliile județene vor putea să se împrumute de la stat fără dobândă, măsură prin care Executivul urmărește să sprijine continuarea proiectelor din PNRR.

Scena politică se îndreaptă spre un vot decisiv în Parlament, programat marți, 5 mai, când va fi dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Denumită „STOP Planului Bolojan”, moțiunea aparține unui bloc parlamentar format din PSD, AUR și PACE. PSD și AUR au nevoie de 233 de voturi pentru demiterea Executivului Bolojan.

Sursa: romaniatv.net

Articolul Ultima ședință de guvern înainte de moțiune. Scena politică, pe un butoi de pulbere cu votul decisiv de marți, 5 mai apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole