Guvernul extinde Programul „Masă Sănătoasă”: peste 12.000 de elevi din Giurgiu primesc masă caldă la școală

Înainte de rezultatul moțiunii de cenzură Guvernul  a aprobat extinderea Programului Național „Masă Sănătoasă” pentru anul 2026, iar județul Giurgiu se află printre beneficiarii importanți ai schemei de sprijin destinate combaterii abandonului școlar și excluziunii sociale.

Potrivit datelor oficiale, 1.427 de unități de învățământ din întreaga țară au fost incluse în program, iar 542.402 de preșcolari și elevi vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet alimentar. Numărul beneficiarilor este mai mare față de 2025, când programul acoperea 514.700 de copii.

Executivul a majorat și finanțarea programului, bugetul total ajungând la 1,5 miliarde de lei, comparativ cu 1,1 miliarde de lei anul trecut. Decizia vine într-un context în care autoritățile încearcă să reducă fenomenul abandonului școlar, mai ales în zonele vulnerabile economic, unde numeroși elevi lipsesc de la cursuri din cauza situației materiale dificile.

Giurgiu, printre județele cu număr în creștere de beneficiari

În județul Giurgiu, 30 de unități de învățământ au fost incluse în Programul „Masă Sănătoasă”, iar 12.229 de elevi vor primi zilnic o masă caldă sau un pachet alimentar. Comparativ, în anul precedent au beneficiat de program 11.206 elevi din județ.

Reprezentanții liberali susțin că extinderea programului în Giurgiu a venit după ce administrația județeană a fost preluată de PNL, precizând că anterior nicio școală din județ nu era inclusă în programul „Masă Caldă”.

Programul, extins treptat după 2019

Contextul politic al dezvoltării acestui program este legat de perioada în care PNL a intrat la guvernare, în anul 2019. La acel moment, doar 50 de școli din întreaga țară beneficiau de programul „Masă Caldă”, implementat în baza unei inițiative legislative promovate de Raluca Turcan.

Ulterior, guvernele liberale și miniștrii Educației susținuți de PNL au extins gradual programul, transformându-l într-un instrument social și educațional important. Autoritățile centrale susțin că asigurarea unei mese la școală contribuie direct la reducerea absenteismului, la menținerea copiilor în sistemul educațional și la îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Legătura cu Programul pentru Reducerea Abandonului Școlar

În paralel, 53 de unități de învățământ din județul Giurgiu sunt incluse și în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat din fonduri europene. O mare parte dintre aceste școli au optat și pentru componenta care permite acordarea de masă caldă elevilor, măsură considerată esențială pentru păstrarea copiilor la cursuri.

Autoritățile susțin că asocierea dintre programele sociale și cele educaționale reprezintă una dintre principalele strategii prin care statul încearcă să limiteze abandonul școlar în mediile defavorizate și să reducă discrepanțele dintre comunitățile sărace și cele dezvoltate.

 

 

Articolul Guvernul extinde Programul „Masă Sănătoasă”: peste 12.000 de elevi din Giurgiu primesc masă caldă la școală apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole