Polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Ghindari au fost sesizați vineri, 8 mai, în jurul orei 4.35, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Bălăușeri, pe direcția de deplasare spre Sovata, în care a fost implicat un autoturism.
”În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din Republica Moldova, care se deplasa către Sovata, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând în coliziune cu un cap de pod și un stâlp de electricitate. La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical, însă, din fericire, conducătorul auto și ceilalți doi pasageri aflați în autoturism, respectiv o femeie și un minor, nu au suferit leziuni, evenimentul fiind soldat doar cu pagube materiale. Totodată, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pentru abaterile constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 Republicată, cu amendă în valoare de 1.215 de lei, fiind dispusă, ca măsură complementară, suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 90 de zile”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
(Redacția)
Post-ul Accident nocturn, în Bălăușeri apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.













