FCSB – CSU Craiova, întâlnirea de gradul trei, pe o scară a orgoliilor reaprinse, a fost prefaţată de o izbucnire a fecesebiştilor în chestiunea loviturilor de la punctul cu var, care i-ar fi albit pe olteni. De-aici încolo, scenariul a părut că poartă viza eleno-română a CCA, care l-a delegat pe Marius Avram, neagreat de alb-albaştri, să împartă dreptatea. În tribunele Arenei Naţionale, 20.000 de fani, din care vreo 3.500 veniţi din Bănie, şi-au făcut simţită prezenţa ca pe vremuri. Trupa lui Devis Mangia a început prin a încerca să-l citească pe noul Teja şi a-i găsi vulnerabilităţile, dar până atunci s-a văzut condusă cu 1-0 prin lovitura de cap a lui Hora (min.28), din mijlocul unei defensive apatice. Un atac întârziat al lui Pintilii la Nino Rocha, în propriul careu, este taxat fără ezitare de „central”, iar craiovenii obţin lovitura de pedeapsă pe care o transformă… Pigliacelli (min.39)! Gazdele înghit pastila fără apă, încercând să se repare în pauză. Nu prea reuşesc deoarece Bărbuţ face imediat diferenţa (min.46). La interval de numai trei minute, marchează Filip dintr-o poziţie incomodă şi se părea că totul merge spre 2-2. Ultimele zece minute aveau să fie şi cele mai tensionate. Simţind mâna lui Kelic pe spate, Florin Tănase îşi calibrează o cădere în careu, iar Marius Avram dictează cu acoperire 11 m şi eliminare. Ioan Hora, MVP-ul partidei, face dubla. Din altercaţie, Briceag şi Dennis Man ies cu cartonaş roşu. Băncile tehnice explodează, combatanţii se îmbrâncesc, dau fotbalul pe rugby, are loc un meleu, dar, vorba lui Aurel Ţicleanu, mijlocaşul Craiovei Maxima, asta înseamnă că a fost „un meci viu”. Nici nu se putea altfel, fiind vorba la mijloc de miza enormă a locului 2 în play-off. S-au găsit unii mai deştepţi decât antrenorii, urechindu-i pe Mangia şi Teja pentru absenţele lui Adrian Cristea respectiv Adi Stoian. Poticnelile vicecampioanei la Chiajna şi Călăraşi au alimentat din belşug optimismul oaspeţilor, numai că în fotbal comparaţiile sunt neavenite. Dacă Marius Avram a pus capăt partidei sub o ploaie de injurii, colegul său Iulian Călin, care a oficiat la Poli Iaşi – CFR Cluj, a scăpat neatins nici măcar de o scamă. Iar culpa sa, cel puţin în opinia fostului arbitru Ion Crăciunescu, este una majoră, Călin file de poveste neacordând moldovenilor un penalty evident, la o agresiune asupra lui Patrick Petre. Aşa se scrie istoria. Înaintea ultimei etape care stabileşte linia dintre play-off şi play-out, CFR Cluj conduce cu trei puncte avans faţă de locul secund – FCSB şi cu şase puncte faţă de locul al treilea, pe care a revenit CSU Craiova. Deşi cu scandal, derby-ul dintre FCSB şi CSU Craiova a fost unul spectaculos. Între Viitorul (35 p.) şi FC Botoşani (36 p.) se va tranşa, la Ovidiu, ultimul loc în play-off.
Cu scandal, dar derby pe cinste
Sursa: indiscret.ro – vezi articolul