Un bărbat din județul Timiș a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare după ce a provocat un scandal într-o sală de judecată și a adresat injurii judecătorului.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, incidentul a avut loc în octombrie 2025, în timpul unei ședințe publice la Judecătoria Făget, unde era analizată cererea de reabilitare.
Pe parcursul ședinței, bărbatul a devenit agresiv și a folosit un limbaj ofensator, ignorând în repetate rânduri avertismentele și dispozițiile instanței. Comportamentul său a dus la întreruperea de mai multe ori a dezbaterilor, iar tensiunile au escaladat pe măsură ce acesta a continuat să provoace și să înjure.
Situația a culminat în momentul în care a fost scos din sala de judecată de către jandarmul aflat în serviciu. Chiar și atunci, bărbatul a continuat să strige și să folosească expresii obscene la adresa judecătorului.
Pentru aceste fapte, procurorii l-au trimis în judecată, iar pe 11 iunie Judecătoria Lugoj l-a condamnat la două luni de închisoare, însă executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere pentru o perioadă de trei ani. Această decizie nu este definitivă și poate fi atacată.










