Cresc pensiile românilor. Află AICI când va avea loc majorarea

Vor crește pensiile românilor.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea 
care prevede majorarea punctului de pensie în mai multe etape. Prima
majorare va avea loc la 1 septembrie atunci când elementul în funcție de care
se calculează pensiile românilor va crește până la valoarea de 1.265 de lei.

Majorările vor continua până în
2021 când punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut
pe economie. Apoi, din anul 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa
anual cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea reală a câştigului salarial
mediu brut realizat.

Legea prevede tot 4 categorii de
pensii, de limită de vârstă, anticipată, de invaliditate şi de urmaş. Noul act
normativ introduce masteratul şi doctoratul ca perioade asimilate stagiului de
cotizare și menține pensia de urmaș, noutatea fiind ajutorul pentru soţul
supravieţuitor, în valoare de 25% din pensia soţului decedat. O modificare le
vizează pe femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au
născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani. Acestea
beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani și începând cu al 4-lea
copil se adaugă câte 1 an în plus.  În
calculul pensiei vor intra toate drepturile de natură salarială, pentru care s-au
plătit contribuţii: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare,
prime, premii şi alte bonusuri.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul
Fără categorie 64

Alte articole