Atenţie! „Împrietenirea”, o nouă metodă de înşelăciune!

Poliţiştii dâmboviţeni din cadrul structurii prevenire au organizat, cu sprijinul colegilor de la Târgovişte şi Găeşti, campanii stradale de informare cu privire la furturile din locuinţe, ocazie cu care le-au fost prezentate locuitorilor din cele două oraşe măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victima unei infracţiuni de furt, precum şi modalitățile de protecție în cazul infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „Împrietenirea”.

Pentru prevenirea furturilor din locuințe, polițiștii recomandă:
– Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori.
– Evitaţi prieteniile cu persoane pe care nu le cunoaşteţi în realitate şi nu dezvăluiţi date despre dumneavoastră celor pe care îi cunoaşteţi doar în mediul online.
– Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.
– Încuiați ușa chiar dacă sunteți acasă! Evitați să lăsați geamuri întredeschise!
– Nu depozitați la vedere, în curte, pe balcon sau în faţa uşii de acces, ambalajele obiectelor de valoare pe care le-ați achiziţionat.
– Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (deratizare, instalații electrice, termice sau gaze) decât după ce acestea prezintă legitimaţia de serviciu/ordin de serviciu şi cartea de identitate.
– Dacă locuiţi la casă sau în apartamente situate la parter, etajul 1 sau la ultimul etaj, este recomandat să protejaţi ferestrele şi balcoanele cu grilaje metalice, solide, ale căror console să fie încastrate în zid, iar spaţiile din bare să fie de dimensiuni mici.
– Instruiţi-vă copiii să evite discuţiile cu persoanele necunoscute!

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole