VIDEO/ Viitorul sună bine: doi copii de circa 10 ani bat un bărbat cu pumnii și picioarele în timp ce sunt filmați

Imagini îngrozitoare au fost surprinse joi, la Brăila. Doi copii, nu mai mari de 10-12 ani, bat un bărbat care reușește să se refugieze în colțul unei case. Asta nu-l ferește de o serie lungă de pumni și picioare care nu se întrerupe nici în momentul în care agresorii minori realizează că sunt filmați.

Potrivit polițiștilor brăileni, incidentul s-a produs joi dimineață, într-un cartier din orașul Brăila. În acest caz, Poliția s-a autosesizat după ce a văzut filmarea postată pe FB, a deschis un dosar penal și încearcă să-i identifice pe cei implicați, agresori și victimă.

„Ne-am autosesizat și facem cercetări pentru loviri și alte violențe. Încercăm să-i identificăm pe vinovați, dar și victima agresiunii. Se va întocmi dosar penal. Partea vătămată are 90 de zile să depună plângere. Agresiunea s-a produs astăzi (joi, 14 februarie n.r.) în municipiul Brăila”, a declarat presei centrale, Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

În filmul postat pe Facebook apar cei doi copii care lovesc bărbatul cu pumnii și picioarele, deși știu că sunt filmați. Mai mult chiar, unul dintre agresori își aprinde ostentativ o țigară în timp ce continuă să lovească victima cu piciorul.

VEZI VIDEO AICI

SURSA VIDEO: Obiectiv Vocea Brăilei

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole