VIDEO. Acuzații grave: șeful IPJ Covasna primea răspunsurile la examenul pentru post

Sindicatul
poliţiştilor, Pro Lex, a publicat pe YouTube o înregistrare video
cu un concurs pentru ocuparea unui post de conducere, respectiv
adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, în
care unul dintre candidați, care pare nepregătit, primește
răspunsurile de la unul dintre examinatori, în timp ce celălalt
răspunde la toate întrebările examinatorilor. Câștigă, evident,
primul candidat.

Cei
doi candidați sunt comisarul şef Daniel Ivaşcu, venit de la Braşov
la Covasna, și care a fost împuternicit de şapte ori în funcţia
de adjunct al şefului IJP, şi de comisarul şef Florin Popa, şeful
Poliţiei Municipiului Târgu Secuiesc, cu o experienţă de 26 de
ani, potrivit adevărul.ro .

Ovidiu
Comşa, fost consilier juridic în cadrul Direcţiei Juridice din
cadrul Poliţiei Române, afirmă că, în momentul în care
comisarul şef Florin Popa şi-a anunţat intenţia de a candida
pentru postul liber, au început presiunile, potrivit anchetei
publicate de sindicatul ProLex .

“Te
sancţionează ca să nu poţi participa pentru că atunci când eşti
sub efectul unei sancţiuni nu ai dreptul să participi la niciun
concurs. Când a anunţat că vrea să avanseze, pe numele lui Popa
au început să curgă sancţiunile pentru a nu putea participa. În
acelaşi timp erau dispuse cinci cercetări prealabile pentru fapte
iluzorii, dovada că nu a rămas niciuna în picioare”, spune
acesta.

VIDEO ►

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna ne-a declarat că „Domnul Ivaşcu nu comentează în niciun fel acuzaţiile apărute în presă”.

Începând cu data de 12 august 2019, comisarul-şef Marius Daniel Ivaşcu este împuternicit (din nou) șef al IPJ Covasna.

În februarie 2017, comisarul a mai fost pentru scurt timp la cârma Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, fiind împuternicit să exercite interimar funcţia de inspector-şef , în urma pensionării fostului comandant, Silviu Stoenescu (2016-2017).

În ultima perioadă, la conducerea instituţiei au mai fost comisarii-şefi Eugen Palade (2017 – 2018), şi Liviu Pampu-Romanescu (2018 – 2019).

Share

The post VIDEO. Acuzații grave: șeful IPJ Covasna primea răspunsurile la examenul pentru post appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul
Fără categorie 152

Alte articole