USR-iştii din Dâmboviţa au dăruit mărţişoare cumpărate de la elevi!

Reprezentanţii USR Dâmboviţa au dăruit, astăzi – 1 martie, flori şi mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor, pe stradă, la sediile din Târgovişte, Moreni, Găeşti şi Crevedia, precum şi în locaţiile unde strâng semnături pentru susţinerea candidaţilor alianţei electorale USR-PLUS la alegerile europarlamentare din luna mai.

Dincolo de acest gest frumos însă lesne catalogat de foarte mulţi ca fiind unul electoral, având în vedere că şi alţi politicieni au ieşit în stradă şi au oferit flori, rămâne iniţiativa de a cumpăra mărţişoare confecţionate de elevi, mai precis de cei de la Şcoala Dîrza, comuna Crevedia. În acest mod, copiii şi-au văzut valorizată truda şi au strâns bani să-şi pune în practică ideile.

De altfel, deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmboviţa, militează pentru încurajarea şcolarilor şi se află, periodic, în mijlocul lor, încărcat cu daruri alese astfel încât să-i ajute pe copii să-şi pună în valoare talentele.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul
Fără categorie 121

Alte articole