Peste 300 de alerte referitoare la jucării neconforme au fost emise de la începutul acestui an, potrivit unui anunț făcut sâmbătă de InfoCons. Organizația atrage atenția asupra riscurilor pe care le pot prezenta aceste produse și îi încurajează pe consumatori să verifice alertele disponibile în Aplicația Europeană de Protecția Consumatorilor InfoCons.
Conform datelor prezentate, 56% dintre alertele emise pentru jucării au vizat produse care prezentau risc de sufocare, în timp ce 24% au fost asociate cu riscuri chimice. Alte probleme identificate au inclus riscul de leziuni și alte riscuri pentru sănătate (câte 5%), riscul de arsuri și impactul asupra mediului (câte 3%), precum și riscuri de strangulare, asfixiere, imobilizare și tăieturi (câte 1%).
InfoCons precizează că utilizatorii aplicației pot verifica dacă un produs a făcut obiectul unei alerte prin introducerea mărcii acestuia în secțiunea „Alerte” sau prin scanarea codului de bare de pe ambalaj ori etichetă.
În ceea ce privește produsele destinate copiilor, precum bicicletele și trotinetele care au făcut obiectul alertelor, 88,16% dintre acestea provin din Republica Populară Chineză.
Reprezentanții InfoCons subliniază că aplicația oferă informații despre produse neconforme din numeroase categorii, inclusiv jucării, articole pentru copii, produse cosmetice, aparate electrice, echipamente sportive, mobilier și alte bunuri de consum, punând la dispoziția utilizatorilor detalii privind natura neconformităților, țara de proveniență și imagini ale produselor vizate de alerte.











