USR Fălticeni denunță modul în care administrația locală condusă de primarul Cătălin Coman gestionează transparența decizională pentru două proiecte importante aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 27 aprilie 2026: regulamentul privind jocurile de noroc și regulamentul județean de salubrizare.
Potrivit comunicatului USR, deși au existat solicitări legale de organizare a dezbaterilor publice, acestea nu au fost organizate într-un termen rezonabil, înainte ca proiectele să fie introduse pe ordinea de zi pentru vot. Abia vineri, 24 aprilie, după depunerea unei solicitări oficiale de amânare, Primăria a publicat anunțurile privind dezbaterile, programate luni, 27 aprilie, la orele 9:00 (jocuri de noroc) și 10:00 (salubrizare), în condițiile în care votul în plen este la ora 15:00 – în aceeași zi.
Situația proiectului privind jocurile de noroc
Pe ordinea de zi figurează două proiecte diferite:
- Proiectul inițiat de consilierul local USR Ania-Alina Mocanu, publicat în transparență la 5 martie 2026, care prevede interzicerea totală a activităților de jocuri de noroc în locații fizice pe raza municipiului.
- Proiectul inițiat ulterior de primarul Cătălin Coman, publicat la 13 martie 2026, care propune doar limitarea și reglementarea acestora (distanțe minime, condiții de funcționare și taxă de autorizare).
Consilierul USR a constatat că proiectul primarului a fost introdus pe ordinea de zi înainte de organizarea dezbaterii publice solicitate legal încă din 23 martie. În aceste condiții, joi a fost depusă o solicitare oficială de amânare a dezbaterii și votului.
„Transparența decizională trebuie să însemne dialog real cu cetățenii, nu doar îndeplinirea formală a unor proceduri înaintea unui vot în Consiliul Local”, se arată în comunicatul USR Fălticeni.
Organizația locală USR atrage atenția că ordinea proiectelor pe ordinea de zi pare să urmărească diminuarea impactului proiectului de interzicere a jocurilor de noroc, prin discutarea mai întâi a variantei de reglementare propuse de primar. De asemenea, anunțurile publicate vineri, înainte de weekend, și dezbaterile programate luni dimineața, la ore de program, nu încurajează participarea reală a cetățenilor.
Proiectele au un impact direct asupra copiilor, tinerilor, familiilor și persoanelor vulnerabile, motiv pentru care USR solicită amânarea dezbaterii și votului până la organizarea unor dezbateri publice substanțiale, care să permită participarea efectivă a comunității și analizarea observațiilor înainte de adoptarea deciziilor.
The post USR Fălticeni acuză Primăria de simulare a transparenței: dezbateri publice organizate în ziua votului appeared first on NewsBucovina.

















