Tragedie în Țiglina III!

În România anului 2026, mai precis în municipiul Galați, la blocul C4 din Micro 16, s-a petrecut ieri o tragedie greu de imaginat.

Un copil de doar doi ani a fost găsit de autorități decedat, alături de sora sa geamănă, de fratele cu doi ani mai mare și de mama lor de 22 de ani.

Copilul era mort de mai bine de 24 de ore, iar frații săi au fost găsiți într-o stare precară.

Descoperirea macabră a fost făcută după ce autoritățile au fost alertate că femeia nu mai putea fi contactată.

Soțul femeii se afla la muncă în străinătate și, pentru că soția sa nu a  mai răspuns la telefon, a solicitat o rudă să meargă la apartamentul familiei, pentru a vedea dacă totul este în regulă.

Pentru că nimeni nu a răspuns la ușă, ruda familiei a apelat la numărul unic de urgență 112, solicitând ajutorul autorităților.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați și un echipaj SMURD au intervenit la blocul C4 din Țiglina III, au spart ușa apartamentului și au pătruns în interior.

Acolo, la orele prânzului s-a făcut descoperirea șocantă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, primele evaluări indică faptul că decesul s-ar fi produs în urmă cu câteva zile bune.

Mama copiilor a fost găsită cu un obiect tăietor în mână și cu câteva plăgi înțepate superficial.

Conform surselor, cei trei copii sufereau de autism și necesitau îngrijire permanentă, iar mama ar fi întâmpinat dificultăți majore în gestionarea situației.

Familia locuia cu chirie în respectivul apartament iar femeia era văzută rar de vecinii săi.

Mama și cei doi copii care au supraviețuit au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spitale din Galați, pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați urmează ca după ce minorii vor fi restabiliți din punct de vedere medical, să îi plaseze la un asistent maternal. 

Trupul copilului decedat a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, urmând ca necropsia să stabilească exact cauza morții suspecte și data la care s-a produs. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia care a șocat întreaga comunitate gălățeană.

The post Tragedie în Țiglina III! first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole