Un tânăr implicat într-un conflict și condus la audieri la Postul de Poliție din Brebeni, județul Olt, a fost mușcat de mână de un câine chiar lângă sediul poliției, potrivit informațiilor apărute în spațiul public.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Olt au transmis că au demarat verificări în acest caz, după apariția unor imagini și informații pe rețelele de socializare.
Conform datelor preliminare comunicate de instituție, tânărul fusese implicat anterior într-un conflict și a fost condus la sediul poliției pentru clarificarea situației. Ulterior, acesta ar fi suferit o mușcătură de câine în proximitatea unității de poliție.
Polițiștii au precizat că persoana a fost transportată cu o autospecială la o unitate medicală, unde a primit îngrijiri de specialitate.
În ceea ce privește imaginile apărute online, conducerea IPJ Olt a dispus efectuarea de verificări prin structurile competente, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului și eventualele măsuri legale care se impun.
Reprezentanții instituției au reiterat că polițiștii au obligația de a acționa în sprijinul cetățenilor, cu respectarea prevederilor legale și a standardelor profesionale.
Articolul Tânăr mușcat de câine lângă un post de poliție din Olt, după ce fusese dus la audieri apare prima dată în Olt Alert.















