Emoționantă slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Catedrala ”Sfântu Gheorghe”.
Să ne bucurăm în pace, simplu, curat. Tuturor celor care poartă numele marelui sfânt, le doresc să aibă parte de bucurii, liniște și sănătate alături de cei dragi!
Și la Galați au fost manifestări prilejuite de această sărbătoare.
Prefectul județului, Andreea – Anamaria Naggar, alături de subprefectul Veronica Macri, au participat la ceremonialul organizat cu ocazia Ziua Forțelor Terestre.
Manifestările s-au desfășurat într-un cadru solemn, reunind oficialități locale, reprezentanți ai instituțiilor publice, precum și cadre militare active și în rezervă. Ceremonialul a inclus momente specifice, precum intonarea imnului național, rostirea legământului de credință și depuneri de coroane de flori în memoria eroilor care s-au jertfit pentru țară.
Prin prezența lor, cele două reprezentante ale Instituției Prefectului au transmis un mesaj de respect și apreciere față de militarii români, evidențiind importanța valorilor de disciplină, devotament și profesionalism care definesc Forțele Terestre.
The post Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, ocrotitorul Tecuciului! first appeared on Ziar independent din Galați.

















