„Duminică, 24 mai, Partidul Naţional Liberal a marcat împlinirea a 151 de ani de la înființare. Când te gândești la istoria #PNL, înțelegi mai bine că lucrurile importante nu se construiesc ușor și nu se păstrează de la sine. Este nevoie de muncă, consecvență și, uneori, decizii care nu sunt populare pe moment, dar contează pe termen lung.
#PNL a fost mereu un partid al modernizării României, al dezvoltării economice și al reformelor care au schimbat direcția țării. De la independența de stat, la Marea Unire, reforma agrară, Constituția din 1923 și până la integrarea în Uniunea Europeană, liberalismul a fost parte din marile momente ale României.
Guvernele liberale au susținut industria națională, au pus bazele învățământului modern prin reformele lui Spiru Haret, au contribuit la alfabetizarea satului românesc și au construit instituții esențiale pentru statul român modern, precum Banca Națională a României, Bursa de Valori de la București, Consiliul Superior al Magistraturii și Poliția Română.
Aniversarea de astăzi nu este doar un moment de bilanț, ci și un moment de responsabilitate. România de azi are nevoie de seriozitate și de capacitatea de a continua modernizarea fără ezitare.
Sunt convinsă că PNL va rămâne un partid care își asumă această misiune și care va răspunde așteptărilor pe care cetățenii le au astăzi.”
Senator Gabriela HORGA
Articolul Senator Gabriela HORGA: „PNL a fost mereu un partid al modernizării României, al dezvoltării economice și al reformelor care au schimbat direcția țării.” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul











