Primul defibrilator cu aces public din Vâlcea a fost instalat la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul

Insalarea face parte dintr-un program național susținut de  NEPI Rpckcastle, dedicat creșterii siguranței și capacității de intervenție în situații de urgență, pe care Crucea Roșie Română l-a inițiat anul acesta, când sărbătorește 150 de ani de existență, în mai multe localități din țară.  Scopul principal de a salva vieți prin reducerea timpului de intervenție în cazurile de stop cardio-respirator, unde fiecare minut contează.

„Am ales această locație, după mai multe încercări, pentru că aici se desfășoară activități multe, cu persoane de diferite vârste și am considerat că, fiind accesibil 24 de ore din 24, poate fi utilizat. Vom face demersuri ca un număr cât mai mare de persoane din municipiul nostru să afle de această locație și să afle de acest defibrillator”, a declarat directorul filialei Vâlcea a Crucii Roșii România, Ion Cherăscu pentru Agerpres.

El a precizat că noul dispozitiv  este semiautomat și poate fi utilizat de orice persoană cu cunoștințe minime de acordare a primului ajutor, însă foarte importantă este și instruirea în acordarea de prim ajutor a cât mai multor persoane și în special a tinerilor, a mai spus reprezentantul din Vâlcea al Crucii Roșii.

Printre  proiectele pe care Crucea Roșie Vâlcea le va demara în scurt timp în Vâlcea se află și unul ce urmărește în principal să acorde sprijin unor persoane vulnerabile. Acesta se va derula în Mihăești, Prundeni și Vlădești, iar o componentă principală va fi și inițierea elevilor de gimnaziu în acordarea de prim ajutor.

Prin  acest program lansat săptămâna trecută de Crucea Roșie vor fi montate 22 de defibrilatoare semiautomate externe în spații publice din 18 orașe din țară.

The post Primul defibrilator cu aces public din Vâlcea a fost instalat la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul appeared first on Indiscret in Oltenia.

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul

Alte articole