Deputatul de Brașov, Sebastian Rusu a anunțat adoptarea unei inițiative legislative care urmărește să reducă decalajul dintre cererea de pe piața muncii și pregătirea profesională a tinerilor. Proiectul, susținut în Comisia pentru muncă și votat în Camera Deputaților, introduce un mecanism prin care angajatorii și sindicatele vor avea un rol direct în stabilirea calificărilor necesare economiei.
Deputatul brașovean atrage atenția asupra unei probleme majore din România: „sute de mii de tineri nu învață, nu au o diplomă și nici nu muncesc”, în timp ce angajatorii se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat. Potrivit acestuia, „această ruptură este rezultatul unui sistem care a pregătit oameni pentru meserii care nu mai sunt căutate sau tineri care au abandonat școala fără nicio calificare”.
Noua lege pune accent pe rolul comitetelor sectoriale, structuri care reunesc angajatorii și sindicatele și care vor funcționa ca un adevărat „radar” al pieței muncii. „Ei scriu și validează standardele ocupaționale, adică rețeta după care se construiesc cursurile de calificare”, a explicat Sebastian Rusu.
Parlamentarul consideră că deciziile privind pregătirea profesională trebuie luate direct de cei implicați în economie. „Nicio decizie despre ce calificări are nevoie economia nu trebuie luată într-un birou de minister. Trebuie luată de cei care angajează și de cei care muncesc”, a declarat deputatul PNL.
Printre principalele schimbări aduse de lege se numără conectarea programelor de formare la cererea reală din economie, sprijinirea învățământului dual, actualizarea permanentă a standardelor ocupaționale și asigurarea unui cadru clar de finanțare.
<p>Aceasta postare Sebastian Rusu: „Radarul meseriilor viitorului” va conecta piața muncii cu formarea profesională apare prima data pe Transilvania 365.</p>












