Dan Nica acuză piața energetică a UE: „Românii plătesc facturi nedrepte”

Europarlamentarul Dan Nica, coordonatorul Comisiei ITRE din Parlamentul European, a criticat nivelul ridicat al prețului la energia electrică din România, raportat la puterea de cumpărare, susținând că acesta este semnificativ mai mare decât în alte state membre ale Uniunii Europene.

Acesta a pus situația pe seama fragmentării pieței europene de energie și a lipsei unor interconectoare între statele membre, afirmând că România nu poate beneficia de energia produsă în Germania din cauza refuzului Austriei și Ungariei de a realiza o astfel de infrastructură.

 În intervenția sa din plenul Parlamentului European, Dan Nica s-a adresat vicepreședintelui Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, căruia i-a cerut adoptarea unor măsuri pentru corectarea disfuncționalităților din piața energiei, inclusiv crearea unei burse unice a energiei la nivelul Uniunii Europene.

„În urmă cu două săptămâni, România a primit, din păcate, o veste proastă: cel mai mare preț la energia electrică, raportat la puterea de cumpărare — de două sau trei ori mai mare decât în alte țări. Există o explicație simplă pentru această situație: piața de energie electrică din Europa este fragmentată și nu funcționează.

Noi suntem decuplați și nu putem beneficia de energia electrică produsă în Germania, pentru că Austria și Ungaria refuză să facă un interconector care să permită acest transfer de energie.

Problema durează de 10 ani. Acest lucru arată de ce este nevoie să luăm măsuri foarte dure, pentru că, dacă cineva greșește și nu vrea să-și facă treaba — fie și două state membre importante — prețul nu trebuie plătit de un alt stat membru, de români în acest caz, care poate au renunțat la medicamente sau la hrană ca să-și poată plăti factura.

Domnule Séjourné, acum patru luni erau 459 de cazuri de înșelăciune, practici incorecte și neloiale în piața de energie electrică a UE.

Zeci de miliarde de euro sunt investigate, deoarece aceste practici au dus la plata unor facturi nemeritate de către oameni și companii. Din acest motiv, este nevoie să avem o bursă a energiei în Uniunea Europeană, pentru transparență și pentru a putea verifica toate aceste lucruri”, a precizat în Parlamentul European europarlamentarul Dan Nica.

The post Dan Nica acuză piața energetică a UE: „Românii plătesc facturi nedrepte” first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole