
Programul național „Școala Siguranței TEDI”, ajuns la cea de-a XI-a ediție, continuă să contribuie la creșterea gradului de siguranță a elevilor din clasa I, prin activități educative și preventive desfășurate în școli.
Potrivit IPJ Harghita, programul a fost implementat și în acest an școlar, în parteneriat cu Ministerul Educației, beneficiind de sprijinul unei companii care a pus la dispoziția elevilor materialele educaționale necesare. Scopul proiectului este formarea unor generații mai bine pregătite pentru a face față situațiilor care le pot pune în pericol siguranța, atât acasă, cât și la școală sau în timpul liber.
În anul școlar curent, 29 de unități de învățământ din județul Harghita, din mediul urban și rural, s-au înscris în program. Numărul acestora reflectă interesul tot mai mare al școlilor pentru educația preventivă și pentru activitățile dedicate siguranței copiilor.
În cadrul proiectului, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informative pentru elevii de clasa I. Cei mici au primit recomandări privind siguranța în mediul familial, în locurile de joacă, la școală, dar și în mediul online.
Activitățile au fost organizate într-un mod dinamic și atractiv, prin jocuri interactive, astfel încât mesajele preventive să fie ușor de înțeles și de reținut de către copii. Polițiștii le-au transmis elevilor sfaturi utile pentru protecția lor în diferite situații și i-au încurajat să ceară ajutorul adulților atunci când se află în dificultate.
Prin astfel de inițiative, polițiștii harghiteni urmăresc să sprijine educația preventivă încă de la vârste mici și să contribuie la crearea unui mediu mai sigur pentru copii.



Sursa: Ziar Harghita.












