Sărmaș, în sărbătoare: 100 de ani de educație la Școala Gimnazială „Sf. Andrei”

Sărmașul va îmbrăca haine de sărbătoare duminică, 31 mai 2026, când comunitatea este invitată să marcheze Centenarul Școlii Gimnaziale „Sf. Andrei”, în cadrul evenimentului „Sărmaș – tradiție, credință, educație, viitor”.

Ziua va începe la ora 16:00, la Căminul Cultural Sărmaș, cu lansarea cărții „Pe poteci de dor. Sărmășenii în oglinda timpului”, coordonată de Elena Mîndru. Volumul propune o întoarcere emoționantă spre memoria locului, spre oamenii, poveștile și rădăcinile care au conturat identitatea comunității sărmășene.

De la ora 17:00, la Școala Gimnazială „Sf. Andrei”, va avea loc ceremonia dedicată împlinirii a 100 de ani de existență a instituției. Vor fi dezvelită placa comemorativă, va fi ținut un moment de reculegere și rugăciune pentru cadrele didactice și elevii plecați la Ceruri, iar școala va fi binecuvântată și sfințită. Evenimentul va include și porți deschise pentru comunitate.

La ora 18:00, tot la școală, va fi marcată întâlnirea generației 1968–1976, sub semnul celor „50 de ani de la ultimul sunet de clopoțel al gimnaziului”.

Programul continuă la ora 18:30, la Căminul Cultural Sărmaș, cu spectacolul omagial „Ecoul pașilor de ieri, în glasul copiilor de azi”, oferit de elevii Școlii Gimnaziale „Sf. Andrei”. De la ora 19:30, pe terenul de sport al școlii, copiii vor avea parte de jocuri și activități distractive organizate cu prilejul Zilei Copilului de Primăria Sărmaș și Consiliul Local Sărmaș.

Evenimentul este organizat de colectivul de cadre didactice al Școlii Gimnaziale „Sf. Andrei” din Sărmaș și de Elena Mîndru, președinte de onoare al Asociației Învățătorilor Harghiteni, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita și Primăria Comunei Sărmaș.

Organizatorii îi îndeamnă pe participanți să aducă un plus de frumusețe acestei zile speciale purtând, cu mândrie, ia sau costumul popular.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole