Românii, obligați din iulie să arunce gunoiul selectiv. Puțini știu de această lege

Mai sunt cateva zile pana cand firmele de salubritate si primariile vor trebui sa asigure conditii optime pentru colectarea selectiva a deseurilor.

Desi termenul limita este 1 iulie, multe orase din tara nu au reusit sa se pregateasca pentru acest proces, chit ca au avut la dispozitie un an de zile. Autoritatile trebuiau deja sa le puna la dispozitie cetatenilor pubele speciale, iar firmele de salubritate sa le imparta saci de gunoi pe culori.

Romanii vor trebui sa adune selectiv: plasticul, sticla, hartia si resturile menajere. La Gherla in judetul Cluj insa oamenii nici nu stiu de aceasta lege, pentru ca fluturasii facuti de operatorul de salubritate meniti sa ii atentioneze nu au ajuns inca. Primaria spune ca sacii colorati vor fi impartiti abia la 1 iulie, scrie stirileprotv.ro.

Reporter: L-ati selectat inainte? Ati pus plastic la plastic?

Femeie: Plastic nu am.

Reporter: Si ati pus hartia sau ce aveti acolo?

Femeie: Gunoi!

Reporter: Il aruncati la comun?

Femeie: Da! Nu ne-a obligat nimeni sa il aruncam selectiv.

Eugen Neamtiu, cotabil sef operator de salubritate: Am facut niste fluturasi care vor fi impartiti de catre incasatorii nostri gospodariilor, deci tuturor celor care au contract cu noi in momentul in care vor merge sa incaseze factura de salubritate.

Reporter: Deci nu a primit nimeni fluturasul?

Eugen Neamtiu: In principiu trebuia sa primeasca, nu stiu eu nu am apucat sa ma interesez.

In judetul Bistrita-Nasaud primariile recunosc ca nu sunt pregatite sa puna in aplicare legea colectarii selective. Firma de salubritate nu are bani de investit in containare noi.

Pavel Plaian administrator Asociatia Pentru Gestionarea Deseurilor Bistrita-Nasaud: “O sa implementam un sistem provizoriu, in loc de pubela, pana ajunge pubela la zona de casa, o sa obligam operatorul sa dea sac.”

Si la Targu Mures resturile menajere ajung toate in acelasi loc.

Localnic: “La noi la bloc, cu zece etaje aruncam toate nu selecteaza nimeni nimic. La noi aruncam tot jos.”

Primaria Targu Mures a cumparat tomberoanele speciale, insa acestea zac in depozit, si asta pentru ca nu s-a decis inca cine va fi operatorul gropii de gunoi ecologice. Acest lucru se afla in faza de licitatie, asa ca sunt sanse slabe sa se intample in cateva zile.

Cosmin Blaga purtator de cuvant Primaria Targu Mures: “Cand groapa de gunoi va fi functionala se vor face si campanii de informare astfel incat toata lumea sa stie ce are de facut.”

Cei care vor colecta selectiv deseurile ar urma sa plateasca mai putin la salubritate sau chiar deloc, in functie de decizia consiliilor locale.

The post Românii, obligați din iulie să arunce gunoiul selectiv. Puțini știu de această lege appeared first on Romania News.

Sursa: news-white.com – vezi articolul
Fără categorie 124

Alte articole