Franța este pe primul loc în Europa la plățile efectuate beneficiarilor de fonduri europene, iar România ocupă locul doi, anunță un comunicat al Ministerului Agriculturii.
„Din punct de vedere al nivelului plăților efectuate către beneficiarii FEADR, România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană, după Franța, și locul 1, dacă ne referim la gradul de absorbție pentru nivelul anului 2019, fiind înregistrată o creștere de 36,2% față de aceeași perioadă a anului 2016”, a declarat Teodora Gabriela Gheniu, secretar de stat în cadrul MADR.
„România gestionează pentru perioada de programare 2014-2020 o alocare din FEADR de 8,1 mld. euro, situându-se pe locul 6 în Uniunea Europeană, după Italia, Franța, Germania, Polonia și Spania”, a mai adăugat reprezentantul MADR.
Prin politica de dezvoltare rurală, Uniunea Europeană (UE) își propune să ajute zonele rurale să facă față multiplelor provocări economice, sociale și de mediu pe care le aduce secolul al XXI-lea.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.445
Articolul România, locul 2 în Europa, la plățile efectuate către fermieri apare prima dată în Jurnalul de Ilfov.