Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe liderul PMP, Eugen Tomac, în funcția de prim-ministru, la aproape o lună după căderea Guvernului Bolojan. Nominalizarea vine pe fondul unei crize politice prelungite, provocată de demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură depusă de PSD şi AUR.
”Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma guvernul. Un moment important, de aceea e important să spun câteva lucruri. În mai 2025, românii au avut alegeri, au ieșit în număr mare la vot. Au votat mai mult negativ decât pozitiv pentru că aveau două frici, două temeri. Prima, direcția pro-occidentală poate fi pusă în discuție, iar a doua, economică, de destabilizare financiară, scădere de rating, retragere de bani din România, creștere de rate, inflație, o scădere bruscă a economiei României”, a declarat șeful statului.
Tomac urmează să înceapă negocierile pentru formarea noului Executiv și obținerea votului de învestitură în Parlament.
Numele europarlamentarului Eugen Tomac a fost vehiculat, în ultima perioadă, ca propunere din partea preşedintelui pentru funcţia de premier. Liderul PMP are un termen de 10 zile să negocieze o susţinere în Parlament pentru guvernul său şi programul de guvernare.
Ulterior, acesta se va prezenta în faţa Parlamentului, pentru votul de învestitură.
Eugen Tomac are nevoie de votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, adică 233 de voturi pentru a fi învestit în funcţia de premier.
Profilul politic și parcursul lui Eugen Tomac
Născut în Ucraina sovietică (localitatea Babele-Ismail, actuala regiune Odesa), europarlamentarul Eugen Tomac are 45 de ani și a venit în România din 1996 (la vârsta de 17 ani), urmând cursurile Facultății de Istorie de la Universitatea din București.
Apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, Tomac a lucrat în cadrul administrației acestuia începând din 2005, iar apoi a fost secretar de stat pentru diaspora în Guvernul Boc până în 2012. Ulterior el a fost ales deputat în Parlamentul României pe listele PDL, partid din care a demisionat în 2013 pentru a se alătura Partidului Mișcarea Populară, a lui Traian Băsescu.
- Funcții politice de conducere: Este președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), o formațiune politică în prezent neparlamentară la nivel național, dar activă la nivel european.
- Activitatea europeană: Din 2019, Tomac exercită mandatul de deputat în Parlamentul European, fiind în prezent la al doilea mandat consecutiv. Ca europarlamentar, a activat intens pe dosare legate de extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest și vecinătatea estică, dar și pe acțiuni concrete destinate integrării Republicii Moldova.
- Legătura cu Administrația Prezidențială: Din 6 octombrie 2025, Eugen Tomac ocupă funcția de consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, fiind responsabil direct de relația cu românii de pretutindeni. Această proximitate instituțională a cântărit decisiv în alegerea sa ca soluție de compromis pentru Palatul Victoria.
Provocările mandatului de premier desemnat
Statutul actual al lui Eugen Tomac este unul strict temporar, reglementat de Articolul 103 din Constituția României. Din acest moment, el are la dispoziție exact 10 zile pentru a-și forma echipa și pentru a obține validarea legislativului.
1. Absența unei majorități clare
Cea mai mare vulnerabilitate a acestei desemnări este lipsa unui suport politic preconfigurat în Parlament. Partidul pe care îl conduce (PMP) nu are parlamentari, ceea ce înseamnă că Tomac depinde în totalitate de voturile celorlalte formațiuni politice.
2. Condițiile partidelor și ecuaţia negocierilor
Pe masa discuțiilor se află în acest moment structura unui posibil guvern de specialiști sau tehnocrat, însă pozițiile liderilor politici rămân rigide:
- PNL și USR au transmis clar că refuză să susțină sau să facă parte dintr-un executiv care include reprezentanți ai PSD. Premierul demis, Ilie Bolojan, a declarat tranșant că liberalii nu vor vota un guvern controlat din umbră de social-democrați.
- PSD a adoptat o poziție de așteptare, condiționând un eventual vot de susținere de prezentarea programului economic și a măsurilor de reformă asumate de Tomac.
- UDMR, prin vocea lui Kelemen Hunor, s-a arătat sceptică față de viabilitatea unui astfel de cabinet pe termen mediu.
Atribuții actuale: Ca premier desemnat, Eugen Tomac nu deține încă putere executivă. El are exclusiv rolul de a redacta Lista Miniștrilor (structura cabinetului) și Programul de Guvernare. Guvernul demis (Bolojan) continuă să asigure interimatul administrativ, cu puteri limitate, până la depunerea jurământului de către noul cabinet.
PSD ar putea decide luni intrarea la guvernare
Partidul Social Democrat ar putea convoca luni o ședință în care să decidă asupra participării la viitorul guvern, în cazul în care președintele Nicușor Dan va desemna premierul în cursul zilei de astăzi, susțin surse politice.
Potrivit acestora, în discuțiile privind viitoarea structură guvernamentală au început să fie vehiculate și nume pentru unele portofolii-cheie. Pentru Ministerul Sănătății, una dintre variantele analizate ar fi managerul unui mare spital din Capitală, prima opțiune aflată în discuție fiind Cătălin Cîrstoiu. La Ministerul Finanțelor, pe lista posibililor candidați s-ar afla și Bogdan Drăgoi, fost ministru al Finanțelor în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
În paralel, negocierile politice continuă. Sursele citate afirmă că liderii PSD Sorin Grindeanu, Claudiu Manda și Marian Neacșu au avut marți o întâlnire cu liderul PMP, Eugen Tomac, la Parlament. Tomac ar fi purtat discuții și cu reprezentanți ai altor formațiuni politice implicate în negocierile pentru formarea viitoarei majorități.
Unul dintre obiectivele PSD în cadrul negocierilor ar fi obținerea unui rol important în ocuparea funcțiilor din eșaloanele doi și trei ale administrației, susțin aceleași surse.
Dacă negocierile se vor finaliza rapid, procedurile parlamentare pentru învestirea noului Cabinet ar putea avea loc săptămâna viitoare. Surse politice nu exclud organizarea audierilor miniștrilor și a votului de învestitură în Parlament chiar în cursul săptămânii viitoare.
Eugen Tomac, termen de 10 zile pentru negociere
În ceea ce privește UDMR, președintele formațiunii, Kelemen Hunor, a vorbit joi dimineață prin videoconferință cu Nicușor Dan. Surse politice au transmis pentru Știrile PRO TV că Nicușor Dan i-a transmis liderului UDMR că dorește să în desemneze premier pe Eugen Tomac. Vineri, Kelemen Hunor a convocat ședință UDMR – Consiliul Permament al Uniunii, unde ar urma să decidă dacă îl susțin sau nu pe Tomac.
De partea cealaltă, USR e de părere că sunt șanse mici să voteze un guvern condus de Tomac, însă analizează situația și sunt deschiși la discuții, spun surse USR – PMP – PNL pentru Știrile PRO TV. În ceea ce privește desemnarea lui Tomac, discuțiile continuă cu PNL. Înțelegerea făcută de Nicușor Da este ca acest premier să rămână la Palatul Victoria până anul viitor. Din acel moment, PSD ar urma să preia guvernarea.
În cazul în care va fi desemnat premier, Eugen Tomac are un termen de 10 zile să negocieze o susţinere în Parlament pentru guvernul său şi programul de guvernare.
Lucrurile s-ar putea desfășura însă mai rapid, conform unor surse social democrate, care spun că noul guvern ar putea fi votat de Parlament săptămâna următoare.












