Timp de două zile, vizitatorii vor putea descoperi, într-un singur loc, unele dintre cele mai cunoscute castele, cetăți și muzee din țară. Deschiderea oficială este programată vineri, 5 iunie, la ora 10:00, pe podul de acces și în curtea interioară a Castelul Corvinilor.
Standurile expozanților vor fi amenajate în Sala Dietei și vor reuni reprezentanți ai unor obiective turistice de renume, printre care Castelul Sturdza Miclăușeni, Castelul Bánffy, Cetatea Alba Carolina, Cetatea Râșnov, Cetatea Orăștiei și Cetatea Medievală a Severinului.
La eveniment participă și instituții culturale importante, precum Muzeul Național Brukenthal, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Muzeul Civilizației Dacice și Romane.
Târgul se va încheia sâmbătă, 6 iunie, cu un concert susținut de Distinto, programat de la ora 20:00 în curtea exterioară a castelului. Organizatorii promit o atmosferă specială, în care muzica și arhitectura medievală se vor îmbina într-un decor spectaculos.
Pentru timișeni, Hunedoara reprezintă o destinație accesibilă pentru o excursie de o zi, iar Târgul Castelelor oferă ocazia de a descoperi istoria și patrimoniul României într-un cadru deosebit.
Programul evenimentului
Vineri, 5 iunie
- 10:00 – Deschiderea oficială: Podul și curtea interioară a Castelului Corvinilor
- 09:00 – 17:00 – Prezența expozanților la standuri
- 10:00 – 20:00 – Program interactiv cu publicul reprezentanții ai Ordinului Cavalerilor de Hunedoara și Ordinului Scutierilor de Mühlbach, Sebeș-Alba
- 17:30 – 18:30 – Tur al castelului pentru expozanți (cu ghid)
Sâmbătă, 6 iunie
- 09:00 – 17:00 – Prezența expozanților la standuri
- 10:00 – 20:00 – Program interactiv cu publicul: reprezentanții ai Ordinului Cavalerilor de Hunedoara
- 20:00 – 21:00 – Concert muzică live susținut de formația de tenori DISTINTO: Curtea exterioară a Castelului Corvinilor
Participă:
- Cetatea Orăștiei
- Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
- Cetatea Ardud
- Castelul Sturdza Miclăușeni
- Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva
- Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”
- Cetatea Medievală Mălăiești
- Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
- Cetatea Medievală a Severinului și Castelul de Apă
- Cetatea Alba Carolina
- Muzeul Național Brukenthal
- Castelul Corvinilor
- Cetatea Colț
- Castelul Bánffy
- Cetatea Râșnov












