Începând cu luna martie a anului în curs, ca urmare a deciziei IGPR de desființare a dispeceratelor din cadrul subunităților mici de poliție, respectiv poliții orășenești și municipale, inspectorii șefi au dispus ca polițiștii să păstreze armamentul din dotare la domiciliu sau la reședință. Această măsură, adoptată aparent din considerente logistice și operaționale și fără o analiză riguroasă a implicațiilor operaționale și de securitate, generează o serie de riscuri grave, atât pentru personalul instituției, cât și pentru familiile polițiștilor și membrii comunității.
Casetele metalice distribuite polițiștilor pentru depozitarea armamentului și munițiilor reprezintă o soluție vădit inadecvată. Confecționate din tablă subțire, de calitate inferioară, aceste casete pot fi forțate cu una sau două lovituri, neoferind nicio protecție reală împotriva accesului neautorizat la muniția și armamentul păstrate în interior. Standardele minime de securitate pentru stocarea armelor de foc impun utilizarea unor seifuri certificate, rezistente la efracție, cu mecanisme de blocare sigure. Condiții pe care echipamentele actuale nu le îndeplinesc în niciun grad.
Un număr semnificativ de polițiști fac naveta din alte localități sau județe, sens în care obligația de a transporta zilnic armamentul din dotare depășește limitele județene, aspect ce ridică probleme serioase din perspectiva legală, logistică și de securitate. Riscul pierderii, furtului sau al unui incident în timpul deplasării este amplificat considerabil, iar responsabilitatea instituțională în astfel de situații rămâne nereglementată clar. Însă în mod tacit, responsabilitatea a fost transferată pe umerii polițiștilor.
Un alt aspect care nu a fost supus analizei anterior deciziei manageriale este aceea că nu toți polițiștii locuiesc în locuințe aflate în proprietatea lor. Polițiștii care închiriază locuințe se confruntă, adesea, cu interdicția proprietarilor de a aduce modificări constructive locuințelor, inclusiv montarea unui seif ancorat în perete sau în podea. În absența fixării rigide, orice mijloc de stocare a armanentului devine vulnerabil. Mai mult, locuințele închiriate pot fi împărțite, pe considerente de cost, de mai mulți polițiști, sau cu alte persoane, rude sau colegi de apartament, creând un mediu în care orice conflict cotidian poate escalada dramatic.
Poate cel mai sensibil aspect al acestei decizii îl reprezintă indiferența instituțională față de starea psihologică a polițiștilor. Profesia se numără printre cele cu cel mai ridicat nivel de stres ocupațional, iar cazurile de epuizare, traumă secundară sau dificultăți personale nu sunt excepții. Păstrarea armamentului la domiciliu, în absența unui screening psihologic periodic și a unui suport real de sănătate mintală, transformă fiecare locuință a unui polițist într-un potențial loc de risc.
Măsura care impune polițiștilor păstrarea armamentului din dotare la domiciliu, astfel cum a fost implementată, reflectă o decizie managerială luată în absența unei evaluări serioase de risc. Instituția are obligația legală și morală de a asigura condiții sigure de stocare a armamentului și muniției, de a reglementa clar transportul armamentului, de a ține cont de diversitatea condițiilor locative ale personalului și de a investi cu prioritate în sănătatea mintală a personalului propriu. Personal supus unor situații intense de stres, risc, tulburarea de stres post-traumatic (PTSD – Post-Traumatic Stress Disorder), pentru identificarea și tratarea cărora instituția nu depune niciun efort concret!
Post-ul Polițiștii nu mai au unde să-și predea armamentul la ieșirea din serviciu apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.
