PNL Botoșani declară război păcănelelor: „Sănătatea comunității trebuie să fie prioritară” – FOTOVIDEO

Reprezentanții Partidului Național Liberal – Organizația Municipală Botoșani au prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul partidului, o propunere de modificare a proiectului de hotărâre privind autorizarea și funcționarea operatorilor de jocuri de noroc în municipiul Botoșani.

Președintele organizației municipale, Ionela Aiftincă, a anunțat transmiterea către Primăria Municipiului Botoșani a unui document prin care solicită interzicerea activităților de jocuri de noroc desfășurate în locații fizice pe raza municipiului, cu excepția activităților organizate de Compania Națională „Loteria Română” S.A.

Potrivit datelor prezentate de liberali, în municipiul Botoșani funcționează în prezent 87 de locații aparținând unui număr de 20 de operatori economici, în care sunt instalate 531 de aparate de joc. Reprezentanții PNL consideră că această densitate ridicată generează o expunere constantă a populației la fenomenul jocurilor de noroc și la efectele sociale asociate acestuia.

„Impactul asupra sănătății publice, asupra familiilor și asupra tinerilor trebuie să fie analizat cu aceeași atenție ca și veniturile generate la bugetul local”, se arată în documentul transmis administrației locale.

Liberalii susțin că fundamentarea actualului proiect de hotărâre pune accent în principal pe impactul financiar și pe taxele de autorizare, fără o evaluare detaliată a costurilor sociale generate de dependența de jocuri de noroc.

În argumentația prezentată, PNL invocă modificările legislative introduse prin OUG nr. 7/2026, care acordă autorităților locale competența de a decide dacă și în ce condiții se pot desfășura activități de jocuri de noroc pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale.

Totodată, organizația municipală propune menținerea exclusivă a activităților desfășurate de Loteria Română, motivând că acestea beneficiază de un regim juridic distinct, de monopol de stat și sunt considerate a avea un risc mai redus de dezvoltare a dependenței comparativ cu jocurile de tip slot-machine.

În cadrul conferinței au fost prezentate și argumente legate de sănătatea publică, reprezentanții PNL afirmând că reducerea accesibilității jocurilor de noroc ar putea contribui la diminuarea expunerii minorilor, reducerea riscului de dependență, protejarea familiilor vulnerabile și prevenirea unor probleme sociale asociate.

De asemenea, liberalii solicită Primăriei Botoșani să realizeze o analiză documentată privind impactul social al jocurilor de noroc, prin colectarea de date de la instituțiile competente referitoare la incidente de ordine publică, situații de vulnerabilitate familială, tulburări asociate dependenței și alte efecte sociale generate de acest fenomen.

PNL Botoșani cere organizarea unei dezbateri publice asupra proiectului de hotărâre, în conformitate cu prevederile Legii transparenței decizionale, considerând că amploarea fenomenului și interesul public justifică consultarea cetățenilor, specialiștilor și organizațiilor relevante înainte de adoptarea unei decizii finale.

The post PNL Botoșani declară război păcănelelor: „Sănătatea comunității trebuie să fie prioritară” – FOTOVIDEO appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole