Un interlocutor din Ungaria, care a cerut insistent să nu-i fie făcut public numele, ne-a spus cu amărăciune că voturile venite din afara granițelor îl ajută pe Viktor Orbán să rămână la putere. Furia lui este reală. Dar nu orice furie spune și întregul adevăr. Iar în Ungaria de astăzi, teama de a vorbi sub nume propriu nu poate fi separată de degradarea documentată a statului de drept, a pluralismului media și a spațiului civic.
Mai întâi, cifrele. La parlamentarele din 2022, Fidesz-KDNP a obținut 3.057.195 de voturi pe lista națională și 135 din cele 199 de mandate, în timp ce alianța United for Hungary a luat 1.947.117 voturi și 57 de mandate. Diferența de pe lista națională a fost, așadar, de 1.110.078 voturi. Asta înseamnă că teoria comodă potrivit căreia „maghiarii din România au decis singuri soarta Ungariei” nu stă în picioare nici măcar aritmetic. Orbán nu a câștigat la limită. A câștigat masiv.
Asta nu înseamnă însă că votul din afara granițelor este irelevant. În 2022 au existat 264.031 de voturi poștale valide pe lista de partid, iar 93,91% dintre ele au mers la Fidesz-KDNP; înaintea scrutinului erau înregistrați 456.129 de alegători prin corespondență. Așadar, votul poștal a avantajat clar partidul lui Orbán. Dar chiar și așa, totalul acestor voturi rămâne mult sub diferența uriașă cu care Fidesz a câștigat atunci. Mai mult, OSCE arată că alegătorii fără domiciliu în Ungaria pot vota prin poștă doar pentru lista națională, nu și pentru candidații din colegiile uninominale. Cu alte cuvinte, votul diasporei contează, dar nu explică singur supermajoritatea lui Orbán și nici întregul sistem care a produs-o.
De aici începe partea pe care mulți o evită: problema nu este că maghiarii din România votează. Au dreptul să voteze. Problema este mediul informațional și politic în care sunt împinși să voteze. Un raport despre campania din Transilvania descria spațiul media maghiar de acolo ca fiind dominat de narațiuni pro-Fidesz, pe fondul dependenței de finanțări de la Budapesta. Același raport susținea că Péter Márki-Zay a avut vizibilitate redusă în Transilvania, iar ONG-uri apropiate de ecosistemul Fidesz ofereau ajutor pentru completarea și trimiterea buletinelor de vot; în ultima săptămână de campanie, aceleași rețele au descurajat folosirea Poștei Române și au promovat „alternative” controlate politic. Nu sunt detalii mărunte. Sunt exact mecanismele prin care un vot formal liber poate deveni, în practică, un vot ghidat.
În discuțiile noastre cu câțiva maghiari din România am găsit, din păcate, exact această ruptură: foarte puțină informație despre opoziția de la Budapesta, aproape nimic despre criticile serioase la adresa regimului Orbán și o cunoaștere minimă a costurilor economice și democratice pe care Ungaria le plătește de ani de zile. Asta nu dovedește că oamenii „își vând” votul și nici nu justifică demonizarea unei întregi comunități. Dar arată cât de ușor poate fi capturat electoral un public ținut aproape exclusiv într-un circuit mediatic de limbă maghiară dominat de aceeași linie politică.
Iar despre degradarea democratică nu mai vorbim de mult doar la nivel de impresii. OSCE a concluzionat după alegerile din 2022 că scrutinul a fost administrat corect tehnic, dar marcat de absența unui teren de joc egal, de suprapunerea dintre mesajele guvernului și campania coaliției de guvernare, de avantajele date partidului aflat la putere și de opacitatea finanțării electorale. În 2025, Comisia Europeană a notat că amenințările la adresa pluralismului media au rămas nerezolvate, că nu există reguli transparente privind publicitatea de stat, că independența media publice nu este asigurată, că jurnaliștii continuă să se confrunte cu probleme serioase și că progresele în cazurile de corupție la nivel înalt sunt insuficiente. Asta este imaginea de fond a Ungariei de azi, nu o simplă ceartă între tabere.
Nici economic tabloul nu este liniștitor. Reuters nota în martie că ascensiunea opoziției coincide cu trei ani de stagnare economică și cu cel mai puternic șoc inflaționist din anii ’90. Comisia Europeană estima în noiembrie 2025 o creștere economică de doar 0,4% pentru acel an, cu presiuni inflaționiste încă puternice și cu un deficit bugetar ridicat, proiectat să rămână sus și în 2026. Cu alte cuvinte, nemulțumirea din Ungaria nu este o invenție propagandistică a opoziției. Ea are bază economică reală.
De aceea, a spune că „maghiarii din România sunt de vină” este nu doar nedrept, ci și convenabil pentru cei care nu vor să vadă problema reală. Ea nu stă într-o comunitate etnică, ci într-un sistem politic care și-a construit loialități prin bani, instituții, rețele religioase și civice, control mediatic și avantaj guvernamental. Orbán nu a fost ținut la putere în primul rând de diaspora, ci de o mașinărie politică construită în interiorul Ungariei și extinsă inteligent în afara granițelor.
Dar nici extrema cealaltă nu ajută. N-ar trebui să ne prefacem că votul maghiarilor din România nu contează. În actuala campanie pentru alegerile din 12 aprilie 2026, OSCE notează că aproape jumătate de milion de cetățeni, cei mai mulți din țările vecine, pot vota prin poștă. Într-o competiție mult mai tensionată decât cele de până acum, un asemenea bazin electoral disciplinat poate avea greutate politică reală. Tocmai de aceea, discuția serioasă nu este dacă diaspora trebuie insultată, ci dacă ea votează informat, liber și cu acces real la toate opțiunile.
Concluzia noastră este simplă. Maghiarii din România trebuie lăsați să aleagă singuri, dar ca să aleagă singuri au nevoie de informație reală. Au nevoie să audă și Fidesz, și opoziția. Au nevoie să citească și presa favorabilă lui Orbán, și presa critică. Au nevoie să nu-și predea votul nimănui din reflex, din loialitate tribală sau din dependență de rețelele care le spun deja ce trebuie să creadă. Să voteze cu capul lor. Pentru că da, și de ei depinde soarta Ungariei.
Sursa: Ziar Harghita.
