Primăria Năsăud a finalizat lucrările de reabilitare a Școlii Generale Mihai Eminescu! Investiția de 8 MILIOANE de euro a implicat lucrări ample privind reabilitarea clădirii și a curții interioare, schimbarea șarpantei, amenajarea spațiului verde, reabilitarea trotuarelor adiacente școlii, dotarea cu mobilier și echipamente și iluminarea arhitecturală a clădirii.
Inaugurarea obiectivului a avut loc azi, în prezența elevilor, profesorilor și a numeroase personalități, printre care: Dorin Vlașin (primar Năsăud), Robert Sighiartău (deputat PNL), Cristian Nicula (senator PSD), Mihai Dimian (Ministru al Educației), Radu Modovan (președinte CJ), Teofil Cioarbă (prefect), Marcel Bolos (director ADRNV)!
De asemenea, Mitropolitul Andrei a fost prezent la Năsăud și a oficiat rugăciunile de sfințire!




















Primarul Dorin Vlașin: ” să fim parte a noului capitol ce se scrie în istoria învățământului năsăudean!”
” Iată că, după ani întregi de speranțe, promisiuni și sacrificii, am ajuns, în sfârșit, la momentul redării colectivului de profesori și elevilor o școală la standarde europene! Un obiectiv de investiții deosebit de important pentru comunitatea noastră, dar și pentru zonele limitrofe: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud.

Vă mulțumesc mult tuturor pentru încredere! Le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din această realizare! Haideți să fim parte a noului capitol ce se scrie în istoria învățământului năsăudean! ” – a transmis primarul Dorin Vlașin.
Deputatul Robert Sighiartău: ” adevărata miză nu este clădirea, ci ceea ce se va construi de acum înainte în mintea și în caracterul fiecărui copil!”
” Astăzi, la Năsăud, în prezența Ministrul Educației Mihai Dimian am inaugurat o investiție de aproape 8 milioane de euro în educație, un proiect pe care l-am început în 2021, alături de primarul Dorin Vlașin și de echipa condusă atunci de ministrul Marcel Boloș.

Am crezut de la început că Năsăudul merită o școală modernă, la nivel european. Astăzi copiii au condiții mai bune, laboratoare moderne și un spațiu în care pot învăța cu încredere.
Dar adevărata miză nu este clădirea, ci ceea ce se va construi de acum înainte în mintea și în caracterul fiecărui copil.
Educația rămâne cea mai sigură investiție într-o comunitate care vrea să crească și să lase ceva bun generațiilor viitoare.” – a transmis deputatul Robert Sighiartău.
„Marcel Boloș, director ADR NV: ” 850 de elevi vor beneficia de condiții moderne de învățare”

” Astăzi am fost la Năsăud, la inaugurarea proiectului de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”.
Acest proiect, atât de necesar pentru comunitatea locală, nu înseamnă doar o școală modernizată, ci și un spațiu public mai bine gândit pentru oameni. Lucrările au urmărit să ofere elevilor un mediu sigur și adaptat nevoilor de astăzi, dar și să transforme zona din jur într-un loc mai prietenos și mai plăcut pentru profesori, părinți și întreaga comunitate.
Nu vorbim doar despre o școală renovată, ci despre un spațiu care prinde viață. Proiectul a vizat atât infrastructura școlară, cât și îmbunătățirea calității spațiului public din jur, pentru că educația nu se întâmplă doar în clasă, ci și în comunitate.
Pe lângă școala complet reabilitată și dotată, a fost amenajat un parc cu zone verzi, un loc unde copiii se pot relaxa și socializa, iar aproape 1 km de trotuar a fost modernizat, pentru ca drumul spre școală să fie mai sigur și mai plăcut.
M-am bucurat să văd oameni implicați, copii curioși și profesori dedicați. Astfel de proiecte arată că investițiile în educație și în spațiul în care trăim se văd direct în viața de zi cu zi. – a transmis Marcel Boloș, director general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.
The post NĂSĂUD: Vezi ce fain arată școala de 8 MILIOANE de euro! Condiții de TOP la „Mihai Eminescu”! first appeared on ZIAR DE BISTRIȚA.













