Președintele Nicușor Dan a abordat problema crizei guvernamentale și a moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR, într-o scurtă conferință de presă susținută în Croația. Șeful Statului participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări.
Nicușor Dan, despre moțiunea de cenzură
Președintele a răspuns întrebărilor puse de jurnaliștii care au însoțit delegația prezidențială în Croația. Nicușor Dan a abordat situația din postura unui președinte mediator, precizând că nu vrea să renunțe la această poziție, în ciuda moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR. El s-a arătat liniștit în legătură cu ceea ce urmează, acreditând ideea că indiferent de disputele politice, măsurile importante pentru țară sunt adoptate în Parlament.
„Azi s-au întâmplat două lucruri, s-a depus o moțiune, iar în Parlament s-au votat 9 miliarde de euro pentru SAFE. Trebuie să salutăm direcția pro-europeană, responsabilitatea celor care au votat pentru un proiect așa important pentru România. Am exercitat rolul de mediator alaltăieri, votul de azi se datorează și acestui lucru”, a declarat Nicușor Dan, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor legat de moțiune.
Șeful statului a fost întrebat dacă își va exprima susținerea pentru Ilie Bolojan acum, în condițiile în care premierul este vizat de moțiunea de cenzură. El a precizat că își menține poziția de mediator neimplicat politic, pe care i-o impune Constituția.
„E o persoană foarte serioasă, pe care o respect, însă ce am constatat cu toții de mai mult timp, este că avem un split între două jumătăți ale direcției pro-europene. Și față de Îmi păstrez echidistanța”, a precizat președintele.
Moțiunea de cenzură nu l-a luat prin surprindere
Președintele Nicușor Dan a precizat că nu vede un guvern format din PSD și AUR, spunând că se bazează pe declarațiile făcute de Sorin Grindeanu. La fel de improbabilă i se pare, șefului statului, și posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.
„Extrem de improbabil, cum a și declarat președintele PSD. Sunt oameni care sunt în funcția de lideri de partid. (…) Noi tot avansăm în scenarii, dar lista o aveam de la început. Acest scenariu este extrem, extrem de puțin probabil. Niciuna din crizele similare nu s-a terminat cu alegeri anticipate. Nu trebuie să luăm acest scenariu prea mult în considerare”, a precizat președintele.
Întrebat dacă mai poate avea încredere în PSD după ce formațiunea condusă de Sorin Grindeanu a depus o moțiune de cenzură altăuri de AUR, președintele a precizat că este vorba despre o relație instituțională. El a subliniat că face propriile evaluări. Totodată, a amintit faptul că parlamentarii social-democrați au votat pentru investițiile prin SAFE.
„Vorbim aici de relații instituționale, nu de relații personale. Instituțional e o evaluare pe care o fac. Au făcut un lucru bun că au votat azi programul SAFE. Evaluarea pe lunile astea e în toate direcțiile”, a mai spus președintele.
Nicușor Dan nu acceptă un premier susținut de AUR
În declarația pe care a dat-o, președintele a întărit afirmația pe care a făcut-o anterior, zilele trecute, că nu va accepta un premier susținut cu voturile AUR.
„Avem declarația partidelor, niciunul dintre partidele pro-europene nu spune că vrea să facă un guvern cu forțe antioccidentale, AUR. Apoi, în acel scenariu, în care eu voi avea de numit un prim-ministru, mă voi asigura că lucrul ăsta nu se întâmplă”, a precizat șeful statului.
Marți, PSD și AUR au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Conform calendarului stabilit de conduerile celor două camere prlamentare, documentul va fi prezentat miercuri, într-o ședință a plenului, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc dezbaterea și votul.
Sursa: b1tv.ro
Articolul Nicușor Dan, prima reacție după moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR. Cum se vede criza guvernamentală de la Cotroceni apare prima dată în Olt Alert.

















