De câteva zile, în spațiul public a reapărut brusc tema Parlamentului de 300 de parlamentari, fiind prezentată drept o mare reformă. În realitate însă nu este vorba despre vreo reformă serioasă, ci de o temă zgomotoasă, simplistă și convenabilă electoral, care lovește în reprezentativitate și vinde ieftin o iluzie de austeritate. A tăia din Parlament nu înseamnă automat a întări democrația. Constituția spune limpede că Parlamentul este „organul reprezentativ suprem al poporului român”, iar numărul deputaților și senatorilor trebuie stabilit „în raport cu populația țării”. Cu alte cuvinte, reprezentarea nu este un moft contabil, ci miezul instituției. Când fixezi arbitrar un plafon rigid, tai tocmai legătura dintre populație și reprezentare pe care Constituția o cere.
Mai mult, o reducere atât de drastică nu ar produce doar un Parlament mai mic, ci și un Parlament mai puțin echilibrat. Când ai mai puține mandate de împărțit între circumscripții, crește riscul unor diferențe serioase de reprezentare între județe, adică exact genul de dezechilibru care face ca votul unui cetățean să cântărească mai mult decât al altuia. Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția spune clar că locurile trebuie distribuite uniform între circumscripții și că abaterile de la norma de reprezentare ar trebui, de regulă, să rămână limitate. De aici vine adevărata problemă: nu din numărul rotund, bun pentru afișe, ci din efectul său direct asupra egalității votului.
Există și un efect mai puțin spectaculos, dar mult mai grav, asupra controlului constituțional. Articolul 146 din Constituție permite sesizarea Curții Constituționale de către cel puțin 50 de deputați sau 25 de senatori. Dacă reduci drastic numărul total al parlamentarilor, aceste praguri devin proporțional mai greu de atins, mai ales pentru Opoziție. Asta înseamnă că nu doar micșorezi Parlamentul, ci faci mai dificil și controlul constituțional asupra majorității. Iar când o măsură pretins „anti-sistem” ajunge să slăbească exact mecanismele de control ale sistemului democratic, nu mai vorbim despre reformă, ci despre o amputare vândută drept eficiență.
Nici argumentul economic nu rezistă prea mult dacă este privit fără sloganuri. Chiar estimările vehiculate public pentru reducerea la 300 de parlamentari vorbesc despre economii de ordinul a aproape 100 de milioane de euro în patru ani. Sună mult într-un titlu. La scara bugetului public românesc, nu este marea revoluție financiară promisă. Cu alte cuvinte, sacrifici reprezentativitate, echilibru electoral și capacitate de control constituțional pentru o economie care poate produce aplauze politice, dar nu schimbă structural finanțele statului. Asta este definiția unei false soluții.
Eu cred că România are nevoie de un Parlament mai bun, nu de un Parlament pur și simplu mai mic. Reducerea la 300, așa cum este fluturată astăzi, nu rezolvă nimic din toate acestea. Doar ambalează frustrarea publică într-o lozincă ușor de vândut. Iar democrațiile serioase nu se consolidează prin lozinci contabile, ci prin instituții care rămân reprezentative, echilibrate și controlabile. Tocmai de aceea, ideea aceasta trebuie respinsă nu cu nervi, ci cu luciditate. Pentru că, la finalul zilei, este doar populism, nu reformă.
Alin Stoica – deputat al Ligii Albanezilor din România
The post Alin Stoica: De ce pragul de 300 de parlamentari este o capcană appeared first on Indiscret in Oltenia.
